spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a scăzut faţă de finalul lui iulie cu 4,05%

    Euro a scăzut faţă de finalul lui iulie cu 4,05%

    După un început de lună furtunos, în care jocurile politice s-au împletit cu cele ale speculatorilor, făcând ca euro să atingă în 3 august maximul istoric de 4,6481 lei, cu un vârf al cotaţiilor în piaţă de 4,6510, a urmat ieşirea viguroasă în media a guvernatorului BNR care a atras atenţia politicienilor că „gura bate fundul”.

    La aceasta s-a adăugat reducerea cantităţii de lei ieftini din piaţa monetară, băncile putând împrumuta săptămânal doar 4 miliarde lei prin operaţiuni repo. Pe de altă parte, Finanţele au vândut o parte din valuta din conturi, datorită scumpirii împrumuturilor, în timp ce cantitatea de valută de la casele de schimb a crescut simţitor, urmare a sosirii în ţară a românilor care muncesc în străinătate.
    În aceste condiţii, august şi-a păstrat titulatura de „luna aprecierii leului”, euro coborând vineri faţă de finalul lui iulie cu 4,05%, însă mai jos cu 3,23% comparativ cu sfârşitul anului trecut, când euro se situa la 4,3197 lei. Pe parcursul săptămânii trecute euro a fluctuat între 4,5751 şi 4,4667 lei, vineri media fiind stabilită la 4,4595 lei, într-o şedinţă liniştită, cu volume de tranzacţionare de vacanţă, în care euro a fluctuat între 4,4590 şi 4,4670 cu închiderea la 4,4660 – 4,4690 lei, pe fondul revenirii aversiunii de faţă de risc pe pieţele dinregiune, care a condus la marcarea profiturilor. În piaţa la termen de la Sibiu, raportul euro/leu a scăzut pentru scadenţa lunară de la 4,49 la 4,4702, însă a închis săptămâna la 4,492, în concordanţă cu ceea ce s-a întâmplat pe segmentul valutar. Pe decembrie tranzacţiile s-au realizat la 4,5106 – 4,54 lei, investitorii rămânând prudenţi, având în vedere că urmează mai multe luni de foc pe plan politic, iar pentru martie 2013 euro a fluctuat între 4,54 şi 4,5548 lei. Cursul dolarului american a scăzut de la 3,5675 la 3,5484 lei, mai jos cu aproape 5% faţă de finalul lui iulie, lună în care moneda americană a atins maximul istoric de 3,8343 lei, atunci când raportul ei faţă de cea europeană se apropia de 1,20 dolari. Francul elveţian a fluctuat într-un culoar îngust, 3,7113 – 3,7194 lei, faţă de finalul lunii iulie el depreciindu-se cu peste 2,4%. Monedele din regiune au avut o evoluţie descendentă faţă de euro, cea poloneză coborând de la 4,075 la 4,20 zloţi iar cea maghiară de la 277,5 la 286 forinţi. Perechea euro/dolar a crescut de la 1,2466 la 1,2637 dolari, nivel care nu a mai fost atins din 2 iulie, închizând vineri pe pieţele americane la 1,2576 dolari. Depăşirea pragului de 1,26 dolari a fost consecinţa declaraţiilor făcute vineri de preşedintele Rezervei Federale americane, Ben Bernanke, simpozionul de la Jackson Jone, Wyoming, dedicat politicilor monetare. Şeful Fed a afirmat că nu exclude reluarea programului de cumpărare de obligaţiuni pentru susţinerea creşterii economiei şi reducerea şomajului în SUA. „Costurile politicilor nonconformiste sunt administrabile, atunci când sunt gândite cu precauţie, astfel că nu putem exclude utilizarea în continuare a unor astfel de strategii, dacă este nevoie”, a spus Bernanke. Astfel de măsuri au avut întotdeauna drept efect deprecierea dolarului. Scăderea de acum vine în contextul în care se aşteaptă din partea BCE anunţarea, joia aceasta, a lansării unui program de achiziţii de obligaţiunii ale statelor europene carese confruntă cu probleme de finanţare, în special Spania şi italia. La Sibiu, euro a crescut pentru scadenţa lunară de la 1,2484 la 1,263 iar pentru decembrie de la 1,25 la 1,265 dolari. Preţurile futures ale unciei de aur au crescut pentru octombrie de la 1.654 la 1.693,7 dolari, ca efect al discursului şefului Fed, iar pe decembrie tranzacţiile s-au realizat la 1.663 – 1.693 dolari.

    Analiza cuprinde perioada 27 – 31 august

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: