spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro este mai scump cu 4,5 bani, faţă de finalul lui 2013

    Euro este mai scump cu 4,5 bani, faţă de finalul lui 2013

    După cinci şedinţe consecutive de depreciere, timp în care euro a urcat până la 4,5379 lei, medie mai mică decât maximul ultimelor opt luni, de 4,5477 lei, atins în 10 ianuarie, au urmat două zile de apreciere pentru leu. Astfel, ieri cursul monedei unice a scăzut de la 4,5301 la 4,5281 lei, mai mult cu aproape 4,5 bani faţă de finalul lui 2013.

    Piaţa valutară s-a deschis ieri la 4,5310 – 4,5340 lei, cotaţii mai ridicate decât cele de la închiderea de miercuri, care au fost de 4,5270 – 4,53 lei. Volumele de tranzacţionare s-au menţinut reduse, după ce ele au crescut în prima săptămână a anului, ca o consecinţă a declaraţiilor guvernatorului BNR, conform cărora acesta se aştepta la deprecierea leului, după ce banca centrală a redus dobânda de politică monetară la noul minim istoric de 3,75%. Euro a fluctuat între un maxim de 4,5340 şi un minim de 4,5260 lei, iar la ora 14:00 cotaţiile erau de 4,5280 – 4,5310 lei. Cursul dolarului american a scăzut de la 3,3447 la 3,3218 lei, ca o consecinţă a deprecierii lui faţă de euro. Reamintim, că marţi media a fost de 3,3514 lei, maximul ultimelor patru luni. Scăderea dolarului, a produs creşterea cererii de franci elveţieni pe pieţele internaţionale, astfel că cursul monedei helvete a urcat ieri de la 3,5596 la 3,6760 lei. În regiune, moneda poloneză era stabilă faţă de euro, ea fluctuând între 4,162 şi 4,172 zloţi, însă cea maghiară continua să scadă, ea coborând la 302,7 – 303,8 forinţi. Perechea euro/dolar, care a testat zilele trecute pragul suport de la 1,35 dolari, urca ieri de la 1,3537 la 1,3646 dolari. Creşterea s-a datorat publicării unui indice economic din zona euro, care indica o îmbunătăţire a climatului din regiune. Majoritatea analiştilor anticipează o apreciere semnificativă a dolarului în acest an, cu 15 – 20%, odată cu reducerea programului de relaxare cantitativă a Fed, care a scăzut nivelul lichidităţilor lunare injectate în economia SUA, de la 85 la 75 miliarde dolari. În piaţa futures de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3576 – 1,3633, respectiv 1,3545 – 1,3620 dolari pe iunie, iar uncia de aur cu scadenţa luna viitoare la 1.236 – 1.249 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: