spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎn Gorj, energia pe hidro, afectată de secetă

    În Gorj, energia pe hidro, afectată de secetă

    Seceta şi lipsa precipitaţiilor creează probleme Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica. Directorul general al Sucursalei Hidroelectrica, Pantelie Raicu a declarat că în aceste condiţii de secetă unitatea nu îşi poate realiza producţia de energie planificată pe anul 2011. „Până acum am realizat 62% din producţia planificată de 410.000 MW h”, a spus directorul general al companiei.

    Asemeni companiei Hidroelectrica şi Sucursala Târgu-Jiu a societăţii de stat este afectată de secetă şi lipsa precipitaţiilor. Dacă în anul 2010, pe primele cinci luni ale anului Sucursala Hidroelectrica Târgu-Jiu a realizat producţia de energie în procent de 80%, jumătatea lunii septembrie a anului curent înseamnă doar 62% din planificările anului 2011. „Pe acest an aveam planificat 410 000 MWh şi am realizat până acum puţin peste 251 000MW h”, a precizat directorul Pantelie Raicu. În aceste condiţii, directorul Sucursalei Târgu-Jiu îşi manifestă îngrijorarea faţă de faptul că nerealizarea producţiei planificate poate reduce posibilitatea de realizare a planului de investiţii. Dacă scăderea debitului Jiului nu creează probleme prea mari unităţii, nu acelaşi lucru se poate spune despre scăderea debitului de pe Lacul Cerna. „Aportul mare îl dă Lacul Cerna. Dacă în perioadele bune aveam un debit de 10,5 metri cubi/secundă, acum media multianuală arată că acesta a scăzut de cinci ori ajungând la 2,1 metri cubi pe secundă”, a mai precizat directorul Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica. Cum prognozele meteorologice arată că vor cădea precipitaţii în cantităţi destul de mici şi că perspectivele sunt la fel de sumbre până în martie 2012, conducerea unităţii, aflate în subordinea Hidroelectrica, rămâne în continuare îngrijorată faţă de probleme provocate de secetă.

    Secetă şi pe Dunăre

    Din cauza scăderii hidraulicităţii, Hidroelectrica dă în prezent o putere medie de 1.800 MW, echivalentul a 24% din producţia totala de energie electrica a României, în scădere de la 2100 MW în săptămânile anterioare. Potrivit Ministerului Economiei, scăderea debitului pe Dunăre în această perioadă a determinat reducerea cantităţilor de energie produse, dar nu a fost afectată capacitatea Hidroelectrica de a furniza serviciile de sistem necesare funcţionării în condiţii de securitate a Sistemului Energetic Naţional. Zilnic, la solicitarea Dispeceratului Energetic Naţional, Hidroelectrica a acoperit dezechilibrele consumului sau producţiei cu puteri medii orare între 100 şi 300 MW. Conform Hotnews, Ministrul Economiei, Ion Ariton, a solicitat conducerii companiei Hidroelectrica să ia măsuri şi să informeze periodic conducerea ministerului cu privire la situaţia creată în urma scăderii debitelor pe râurile interioare, şi în special pe fluviul Dunărea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: