spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicSindicaliştii de la Turceni au semnat un protocol cu administraţia

    Sindicaliştii de la Turceni au semnat un protocol cu administraţia

    Administraţia şi sindicatele din cadrul Complexului Energetic Turceni au semnat, ieri, protocolul cu privire la programul de restructurare prin care se reduc cheltuielile cu munca vie cu 11%, pe anul în curs.

    Preşedintele executiv al USME Jilţ Turceni, Adrian Marciuc a precizat că, semnarea acestui protocol este o dovadă că a faptului că sindicatele au câştigat negocierile purtate cu administraţia, asftel încât minerii şi energeticienii să nu fie afectaţi de măsurile de restructurare. La rândul lui, liderul de sindicat de la Energia Turceni consideră că, alături de reprezentanţii minerilor din Jilţ, au făcut o echipă bună pe parcursul discuţiilor avute cu administraţia şi au apărat îndeajuns de bine, drepturile salariaţilor de la Complexul Turceni, neaderând la ideea de a pleca reduce locurile de muncă ale salariaţilor.

    Mai puţine disponibilzări

    În urma protocolului semnat de către cele trei sindicate din Complexul Turceni, USME Jilţ, Energia şi cel de la CE Turceni, cu administraţia de la termocentrală, au fost stabilite măsurile care contribuie la reducerea cheltuielilor cu munca vie cu 11% dar care salvează cele 1000 de locuri de muncă care erau propuse spre restructurare. De altfel, protocolul semnat va ţine loc de act adiţional până la întocmirea lui ,,acest protocol priveşte programul de restructurare şi reorganizare, iar actul adiţional ce se va întocmi, se va aplica de la 1 martie”, a declarat preşedintele executiv al USME Jilţ Turceni, Adrian Marciuc. Acesta a mai precizat că discuţiile purtate în week-end dar şi cele parafate ieri, nu au făcut altceva decât să demonstreze că sindicatele au demonstrat că nu au făcut altceva decât să apere locurile de muncă ale minerilor din Bazinul Jilţ. În aces sens, Marciuc a mai declarat ,,am câştigat în lupta cu administraţia şi am dovedit că nu vom ceda în faţa planurilor prezentate, în special atunci când acestea afectează drepturile oamenilor. Acasă nu va pleca nici un om. Au fost negocieri tensionate în care nu am ezitat să părăsim şedinţele, atunci când ceea ce se urmărea, era în defavoarea minerilor şi energeticienilor”. La semnarea protocolului au participat alături de resprezentanţii de la Jilţ şi liderii de sindicat de la Energia Turceni. Preşedintele Eugen Iovan, a declarat că ,,prin acest protocol am pus capăt speculaţiilor prin care se vehicula că sindicatele vor să dea afară oamenii. Am instrumentat căile pentru a reduce preţul MW-ului la energia electrică. Astfel, am stat la masă alături de domnul Marciuc şi am găsit soluţiile ca să protejăm locurile de muncă” . Iovan consideră că, alături de liderul de sindicat din Jilţ, au format o voce unanimă care a spus un „Nu” hotărât, reducerilor de locuri de muncă, singurul interes fiind acela de a apăra salariaţii .

    Prevederile protocolului

    Protocolul semnat ieri, cu administraţia, are cinci puncte, prin acestea părţile semnatare convenind o serie de măsuri menite să aducă acea reducere a cheltuielilor cu munca vie cerută de conducerea termocentralei. Astfel, la punctul unu, se prevede că, toţi salariaţii care îndeplinesc până la 31.12.2013 condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă şi stagiu complet de cotizare, pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare şi pensie anticipată, vor fi trecuţi în regim de aşteptare, pentru 24 de luni, cu plata indemnizaţiei de 75% din salariul de bază şi sporul de vechime. În protocol, se mai prevede că unitatea va suporta obligaţiile ce-i revin către stat. La punctul doi, din protocolul semnat, se prevede că, pentru perioada 01.03.2011-31.12.2013, administraţia şi sindicatele vor face demersuri pentru acordarea unui venit de completare până la limita indemnizaţiei plătite în perioada regimului de aşteptare. Şi pentru că sindicatele au ţinut la interesele minerilor, la punctul trei se prevede că în situaţia în care nu se vor găsii soluţii legale pentru acordarea venitului de completare, părţile vor recurge la renegocieri. În ceea ce priveşte plăţile compensatorii, Adrian Marciuc a precizat că, salariaţii care doresc acest lucru pot depune o cerere, suma netă dată fiind de 29 de mii de lei.

    Măsuri de protecţie socială

    Măsurile de reducere a cheltuielilor cu munca vie sunt prevăzute la punctul cinci din protocolul semnat ieri iar despre ele preşedintele executiv al USME Jilţ Turceni, Adrian Marciuc, a precizat că „sunt valabile doar pentru perioada 01.03.2011- 31.12.2011”. Astfel, salariaţii Direcţiei Miniere nu vor mai beneficia de cota de energie electrică, urmând a li se suplimenta cota de alocaţie de cărbune până la echivalentul valoric al energiei electrice aferente unui an calendaristic. Totodată, angajaţii Direcţiei Energie, sediu Complex şi DTS nu vor mai beneficia de alocaţia de cărbune, beneficiind în continuare de cota de energie electrică în echivalent valoric de 300 MW /lună. Reprezentanţii de sindicat au mai declarat că angajaţii Direcţiei Miniere pot opta pentru acordarea alocaţiei de cărbune fie dându-se 10 tone de cărbune în natură sau prin acordarea diferenţei în echivalent valoric. De la 1 martie, toţi salariaţii Complexului Turceni nu vor mai primii suplimentul alimentar iar indemnizaţia de deplasare va suporta şi ea o diminuare. Marciuc a mai declarat că „ se vor reduce cheltuielile cu echipamentul individual de protecţie, suma acordată cluburilor sportive va fi şi ea diminuată cu 11% şi se vor diminua cheltuielile cu ajutoarele materiale acordate salariaţilor”. În ceea ce priveşte cota suportată de administraţie pentru acordarea biletelor de odihnă şi tratament, aceasta se va micşora de la 70% la 60%. Acest protocol a fost semnat de către directorul general Octavian Graure din partea administraţiei, de către Adrian Marciuc din partea USME Jilţ Turceni, Eugen Iovan de la Sindicatul Energia Turceni şi Florin Trofin din partea Sindicatului CE Turceni.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: