Lacrimile lui Mititelu

Văcarul din Bouvenii Doljului, Adrian Mititelu, a venit în Craiova când s-a făcut mare, pentru a-şi schimba meseria, în alta mai de oraş. Aşa a fost pe rând, debarasator prin restaurante, brutar, şef de galerie, iar după ce a primit moştenirea, a devenit pe nevisate, patronul unuia dintre cele mai iubite cluburi de fotbal, din România, Campioana unei mari iubiri, Universitatea Craiova. Despre comportările şi caracterul acestui individ, care îşi propusese să ducă pe Ştiinţa între elitele fotbalului românesc, dar a terminat-o definitiv, am mai scris într-un editorial, nu cu mult timp înainte. De această dată, vreau să fac o altă remarcă, trecută cam neobservată la aceea vreme. În ediţia de campionat 2008 – 2009, înaintea ultimei etape de campionat, Universitatea Craiova se afla pe locul 6 în clasament, poziţie care îi permitea accesul în Europa League. Pe locul următor, se afla FC Vaslui. Pentru a accede în Europa, grupării lui Porumboiu îi trebuia neapărat victorie, pe când oltenilor le era suficient şi un meci egal, pe stadionul Ion Oblemenco. Fraţii Costea mergeau strună, mai ales Florin, Craiova fiind socotită cu 99,9 % din şanse, de a merge în fotbalul european. Cu câteva etape mai înainte, Mititelu îl dăduse afară pe antrenorul italian, Nicolo Napoli, pe considerentul că echipa nu merge bine!! Într-una din zilele dinaintea partidei din Bănie, antrenorul de atunci al trupei din Vaslui, Viorel Moldovan, s-a întâlnit cu Mititelu la Craiova, chipurile, să discute despre viitorul transfer al său pe banca tehnică a Ştiinţei, începând după meciul care urma să se joace între echipa lui şi cea a lui Mititelu! Ce au discutat ei acolo este destul de lesne de înţeles cam cu ce mesaj a venit de la Porumboiu. … Vasluiul a învins cu 1 – 0, bineînţeles, mergând în Europa League, iar oltenii au rămas tot pe acasă. Personal am crezut atunci că meciul a fost trântit, cel puţin în calitate de suporter al Universităţii. De atunci încoace, echipa olteană a mers din prost în mai prost, până la timpul actual când zace bolnavă, fără jucători, şi dezafiliată. Aroganţa, nepriceperea, prostia, luatul în gură cu toţi şi probabil alte „chestiuni” au dus la dezastrul actual de la Universitatea Craiova. Toată Oltenia este mâhnită, Generaţia de aur a Universităţii asistă neputincioasă, Mititelu plânge de-adevăratelea, blestemând duşmanii care au provocat acest dezastru. I se rupe inima când îşi vede jucătorii pe care i-a iubit atât de mult, cum pleacă unul câte unul, şi nu poate să facă nimic. La echipă nu va renunţa niciodată şi pentru nimic, cel puţin asta reiese din declaraţiile sale. Mai bine ar face-o, pentru binele echipei, al tuturor iubitorilor Universităţii, dar şi al său personal. O echipă se poate ţine în primul eşalon fotbalistic, doar de un om echilibrat, ceea ce nu este cazul lui Mititelu. Mai bine s-ar întoarce la una din vechile sale meserii, şi tot ar fi mai câştigat, funcţia de patron ruinându-l şi îmbolnăvindu-l.