Omul Frumos de la…Padeş

În casa sărăcăcioasă din centrul satului, pe scările de piatră rece şi aproape fadă m-am întâlnit cu el, cu acel el despre care aş putea să vorbesc o mie de ani. Pentru mine el, omul frumos, acel om prea frumos pentru societatea concretă, a reprezentat începutul unei lumi despre care aş spune că mi-a aparţinut toată viaţa însă prea egoistă să văd am lăsat-o să treacă pe lângă mine. Omul acela frumos m-a învăţat să cred că lumea lui este şi lumea mea iar frumuseţea lui este şi frumuseţea mea. Nu l-am cunoscut personal, dar pot spune că mi-e atât de familiar încât aş zice că m-am născut cu el, cu gândurile lui, cu teoremele lui, cu balanţa lui înclinată spre bine, cu aspiraţiile omului frumos care a fost întotdeauna. Surpriza vine din interiorul lui, din firea lui, din emoţia exprimată la Târgu-Jiu, căci spun bine, da, aici la Târgu-Jiu. Vorbesc despre omul frumos Dan Puric. Despre lumea lui aş putea să mai vorbesc încă zece editoriale de acum încolo pentru să sunt sigură că aş atrage atâtea lucruri benefice încât la un moment dat m-ar numi protectoarea lui. După cum spuneam l-am cunoscut pe Dan Puric din cărţile lui şi mai ales din lucrarea monumentală „Despre omul frumos”, o carte care mi-a fost dăruită tot de un om frumos, a cărei frumuseţe a rămas şi după acea moarte ancestrală. Dan Puric a vorbit în acest week-end şi târgujienilor despre frumosul lumii lui pe care şi eu l-am descoperit într-o anumită etapă a vieţii mele când lucrurile începuseră să fie de domeniul paranormalului. Esenţa acestui editorial, dar şi surpriza vieţii mele a fost să aflu zilele acestea, spre ruşinea mea că Dan Puric îşi are originile în Gorj. Am putea să facem din acest lucru un adevărat motiv, real aş spune, de a atrage oameni din toată lumea, măcar cu un rând în care să amintim că titanii acestei Românii, scăldată în mocirla politică din ultima vreme, fac parte din această glie. Câţi dintre marii oameni ai României nu sunt gorjeni de-ai mei, de-ai dumneavoastră? Dar din păcate orbiţi de cotidianul zilelor prezente uităm aceste amănunte „banale”. Pe Sergiu Nicolaescu autorităţile nu l-au băgat niciodată în seamă până când într-un timp s-au gândit să-l numească geniu al Gorjului, pe Horaţiu Mălăele l-au declarat cetăţean de onoare al urbei, dar de atunci nimic nu s-a mai întâmplat încât să cutremure lumea culturală, aflu de Dan Puric că se trage din Padeşul Gorjului, din creierul muntelui, dar câţi dintre noi ştiam asta până când marele artist nu şi-a recunoscut originea? Şi cred că putem vorbi o mie de ani de esenţa acestei lumi, o esenţă tare din Gorj, care ar putea să ducă acest judeţ pe culmile gloriei. Autorităţile au făcut ce era de făcut, dar oare noi am făcut destul? Sâmbăta asta Dan Puric a umplut sala Cinematografului Sergiu Nicolaescu încercând să le vorbească oamenilor despre firea omului frumos şi a reuşit să sădească în toţi cei prezenţi dorinţa de a face din lucrurile negative o amintire şi de a aduce din nou, în faţa de accept, frumuseţea frumosului. Şi a reuşit! Pentru asta sunt mândră că sunt din Gorj pentru că omul frumos, omul frumos Dan Puric s-a născut aici în glia mea frumoasă! Iertaţi-mi nostalgia dar m-am săturat de subiecte care nu mă includ, care mă fac ca cetăţean să par ireal pentru că nimic din ce decid autorităţile, din ce se întâmplă cu Condescu, din ce se întâmplă în CEO sau eu mai ştiu ce „subiecte bombă” nu mă ajută să par parte integrantă a acestei lumi, deşi eu creez lumea pentru că eu plătesc dările care fac să existe această lume. Dar acesta este alt subiect care nu mă ajută cu nimic să-mi etalez condiţia de om frumos. Pe data viitoare! S-auzim de bine, de mai bine!