Un pumn de KO, pentru Jean Paul Mendy, un titlu mondial pentru Canada, o palmă pentru Guvernul României

Sâmbătă seara, undeva aproape de miezul nopţii, campionul canadian de origine română, Lucian Bute, l-a învins prin KO în repriza a IV-a pe francezul Jean Paul Mendy, apărându-şi astfel pentru a opta oară, titlul mondial versiunea IBF, la categoria supermijlocie. Mă doare atunci când scriu campionul canadian, dar aceasta este realitatea.
Nu cu mult timp înainte, inserasem într-un alt editorial, despre bătaia de joc în care a ajuns sportul românesc. Bineînţeles, nu de acum câteva luni, sau câţiva ani. De circa douăzeci de ani încoace, toate guvernele care s-au perindat pe la putere, au lăsat sportul de izbelişte. Cum fără bani, nu poţi să faci mare lucru, campionii se formează tot mai greu, sunt din ce în ce mai rari, iar cei care au calităţi native şi îşi dau seama că şansele de a se afirma în România sunt aproape nule, preferă să meargă la cluburi din străinătate. Astfel, dacă tot suntem la capitolul box, campionul mondial al boxului profesionist, Mihai Leu, a luptat pentru Germania, la fel campionul mondial Leonard Doroftei, a luptat pentru Canada, precum şi marele campion Lucian Bute, tot pentru Canada. La cel de-al şaptelea titlu câştigat de Lucian, dacă televiziunile private nu s-au încumetat să transmită gala din Las Vagas, nici măcar televiziunea naţională nu a catadicsit să le ofere românilor posibilitatea de a-l vedea pe marele campion cum îşi apără titlul suprem, în faţa irlandezului Brian Mec Gee. La intervenţiile lui Rudel Obreja, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Box, pe lângă Traian Băsescu, în sfârşit, Lucian Bute şi-a văzut visul cu ochii, de a-şi pune centura în joc în faţa românilor, în ţara sa, România. După ce l-a făcut KO pe francez, marele campion a izbucnit în plâns. Fluturând drapelul României, Lucian a rostit: „Sunt mândru că sunt român!”. Prezentă la gală, Elena Udrea, a pozat într-un fel de eroină, care „a acceptat” şi a asigurat condiţiile necesare unui astfel de eveniment. În momentul în care s-a etalat lângă Lucian Bute, campionul care şi-a găsit împlinirea în străinătate, din zece mii de piepturi a refulat un puternic şi asurzitor „huooo!”. Intuind deznodământul, preşedintele şi prim-ministrul, au stat mai bine la televizor, altfel ieşeau destul de şifonaţi, precum blonda de la turism. Românii au fost trup şi suflet pentru Lucian, încurajându-l pe tot parcursul celor patru reprize cât a reuşit să reziste în joc, Jean Paul Mendy. Cu toate că nu României îi intră în palmares titlul pus în joc aseară, cum de altfel nici celelalte şapte, Bute a simţit din plin căldura şi fraternizarea românilor. Toţi cei care au vorbit despre Lucian, despre succesele sale, au avut numai cuvinte de apreciere la modul superlativ, ca despre un erou naţional, ca despre o mândrie a României. Doar unul singur a bagatelizat nu numai succesul său de aseară, ci, toate succesele sale de până acum. Acel „moacă de om nărod” aşa cum îl mai „alintă” românii, este nimeni altul decât Leonard Doroftei …