Două femei și doi copii, cu vârste de doi și patru ani, s-au rătăcit, duminică seară, pe munte, în zona Plaiul Bumbeștilor, din masivul Parâng. Aceștia au fost găsiți la timp de salvamontiști, care au avut o misiunea dificilă, deoarece accesul s-a putut face doar pedestru, întrucât locația era izolată și se afla la distanță mare de locul în care putea ajunge ambulanța Salvamont.
Inițial, salvamontiștii au reușit să găsească două persoane, o femeie și copilul său, după care le-au găsit și pe celelalte două.
Doar o persoană a fost transportată cu ambulanța la spital
Salvatorii au mers cu cele două femei și cei doi copii la un conac din zonă pentru a le adăposti la căldură și a le face un control medical.
O singură persoană prezenta probleme medicale. Un echipaj de salvamontiști a coborât aceasta persoană din munți, aceasta fiind transportată cu ambulanța Salvamont până la prima unitate medicală.