Poetul gorjean Spiridon Popescu a primit Premiul de Excelență din partea Academiei internaționale „Mihai Eminescu”.
„Ieri, 20 decembrie 2021, am trăit o mare bucurie : Academia internațională „Mihai Eminescu” (președinte cunoscutul scriitor și om de cultură Ion Deaconescu) mi-a acordat Premiul de Excelență, pentru artă, cultură și literatură. Mă simt foarte, foarte onorat“, a transmis poetul Spiridon Popescu, Spirache, așa cum îi spun prietenii.
A debutat în paginile revistei craiovene „Ramuri“
Spiridon Popescu (69 de ani), din Târgu-Jiu, este autorul cunoscute poezii „Doamne, dacă-mi eşti prieten“, recitată de către marii actori români.
A început să scrie catrene pentru colegii de şcoală prin clasa a V-a, cărora le-a dat tot felul de porecle care mai de care mai haioase. A debutat oficial în 1974, în paginile revistei craiovene „Ramuri“, care i-a publicat în 1982 poemul „Doamne, dacă-mi eşti prieten“. Tudor Gheorghe i-a pus poezia pe muzică încă din 1982, iar actori precum Florin Piersic, Eusebiu Ştefănescu, Horaţiu Mălăele şi Adriana Trandafir au recitat-o de-a lungul timpului în diverse spectacole sau emisiuni televizate, iar folkistul Victor Socaciu a transformat la rândul său versurile într-o melodie.
Urmărit de Securitate
„Spiridon Popescu este unul dintre poeţii care îi parodiau în versurile lor pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu. De altfel, la una dintre petrecerile poeţilor, Conu’ Spirache a recitat câteva poeme în care parodia cuplul Ceauşescu. Serata a fost de pomină, însă au urmat două săptămâni în care toţi cei prezenţi la întâlnire au fost interogaţi de Securitate, iar din acel moment, poetul a intrat pe lista persoanelor urmărite“, se arată într-un articol din ziarul Adevărul. „Petrecerea a avut loc la Casa Armatei, în toamna lui 1985. Una dintre poezii se chema «Scrisoare către oaia neagră» şi suna cam aşa: «Ai behăit destul, ar cam fi cazul / Să-i dai acestei ţări şi-un pic de lână / De-atâta timp paşti iarba cea mai bună / Şi, cum se vede, arzi degeaba gazul / Nu te uita că-s doar berbeci la stână / Ce fac orice spre-a-ţi risipi necazul / Odat’ o să se-aprindă aragazul / Şi pentru carnea ta, oaie bătrână». Toată distracţia mă putea costa libertatea. Oricum, de atunci am observat un domn mereu zâmbitor, care mă întreba tot timpul câte ceva şi care era în permanenţă în preajma mea“, a povestit poetul.
Spiridon Popescu a observat ulterior că, atunci când trimitea câte o scrisoare, îi venea confirmarea de primire după trei-patru săptămâni. „M-am dus la alt oficiu poştal. Mi-a venit confirmarea după o săptămână. M-am dus şi la ţară. Tot aşa. Atunci mi-am dat seama că omul Securităţii era la oficiul de lângă locuinţa mea. Şi am trimis o altă scrisoare, cu destinatar fictiv, în care am scris doar atât: «Cei care îmi deschid scrisorile au obligaţia morală de a mă pupa în cur». De atunci, au început să-mi citească mai repede corespondenţa, pentru că îmi veneau confirmările de primire în ritm normal“, şi-a reamintit Spiridon Popescu.
