spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNationalFundaţia SOROS cere MECTS dezbatere publică privind alegerea şcolii de părinţi

    Fundaţia SOROS cere MECTS dezbatere publică privind alegerea şcolii de părinţi

    Fundaţia Soros România cere Ministerului Educaţiei o dezbatere publică reală pe tema alegerii şcolii de către părinţi şi discutarea alternativelor la criteriul geografic de alegere a şcolii. Procedura de înscriere a copiilor în primul an de şcoală limitează alegerea părinţilor la şcolile aflate în imediata apropiere a domiciliului părinţilor, continuând practica din ultimele decenii şi fără să ţină cont de unele dintre principiile noii Legi a Educaţiei Naţionale, se arată în Monitorul Politicilor Educaţionale, dat publicităţii miercuri de Fundaţia Soros. Potrivit unui comunicat al acestei fundaţii remis miercuri AGERPRES, celelalte criterii de alegere a şcolii, inclusiv opţiunea părinţilor, sunt luate în calcul doar într-o a doua etapă şi numai în limita locurilor rămase libere la şcoli. Procesul de înscriere a elevilor în primul an de studiu (clasa întâi sau clasa pregătitoare) a început în acest an la 5 martie şi are patru etape pe durata a trei luni. Deşi teoretic lasă un grad de libertate familiei, în practică principalul criteriu rămâne proximitatea geografică: copiii sunt repartizaţi cu precădere la şcoala cea mai apropiată de locuinţa familiei, precizează sursa citată. Conform Fundaţiei Soros, din acest sistem lipseşte un mecanism de apel (contestaţie) la dispoziţia familiei în etapa a doua a alegerii, când sunt completate cereri de înscriere de către părinţii care au domiciliul în altă circumscripţie şcolară, iar unităţile de învăţământ vor selecta elevii nu doar după criterii sociale, ci şi în funcţie de „criteriile specifice şcolii”, expresie nedefinită clar. „Unele dintre aceste probleme sunt structurale şi trebuie abordate indiferent de direcţia în care se va merge cu alegerea şcolii. Asigurarea calităţii este un punct slab al sistemului, iar agenţia de specialitate trebuie susţinută şi ajutată să facă mai mult decât acreditare, sa ofere o monitorizare continuă a calităţii în educaţie. Corupţia este şi ea o problemă majoră. Actualul sistem de alegere creează şi el numeroase acte de corupţie, printre care practica des întâlnită a „transferurilor” care încep după finalizarea procedurilor de selecţie”, a declarat Ovidiu Voicu, expert al Fundaţiei Soros. Monitorul Politicilor Educaţionale descrie detaliat avantajele şi dezavantajele unor mecanisme alternative de alegere a şcolii, bazate pe o liberalizare parţială sau totală a pieţei de servicii educaţionale, plecând de la exemplele altor ţări. În Scoţia sau Finlanda, familiile au libertatea de a alege orice şcoală din sistemul public iar în Suedia părinţii primesc vouchere educaţionale cu care selectează orice şcoală publică sau privată, mai precizează comunicatul fundaţiei menţionate. Principalele avantaje ale acestor sisteme concurenţiale sunt respectarea dreptului la alegere al părinţilor şi creşterea generală a calităţii educaţiei ca urmare a liberei concurenţe între şcoli. În opinia Fundaţiei Soros, cele mai mari pericole ale unei libertăţi mai mari în alegerea şcolii sunt adâncirea inegalităţilor prin marginalizarea sistematică a copiilor din familii cu statut socio-economic mai scăzut, creşterea discriminării grupurilor stigmatizate şi creşterea corupţiei la nivelul şcolii. Acestea au soluţii instituţionale care pot fi utilizate de Ministerul Educaţiei în situaţia implementării unui mecanism concurenţial. „Este absolut necesară o dezbatere publică cu privire la alegerea şcolii, care este baza oricăror alte procese de îmbunătăţire a calităţii învăţământului românesc. Este evident că o schimbare poate fi implementată doar în 2013, dar dezbaterea trebuie făcută acum, pentru a fi sincronizată cu celelalte modificări aduse de LEN. În toate procesele de reformă a învăţământului, şi am avut destule, nimeni nu a discutat de ce să facem aşa şi nu altfel, toată lumea s-a concentrat pe cum să facem. Trebuie să depăşim acest moment, dacă ne dorim o îmbunătăţire reală a calităţii învăţământului românesc”, a mai spus Ovidiu Voicu.

    AGERPRES / (AS – Sorin Peneş)

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: