Legenda fotbalului argentinian și mondial, Diego Armando Maradona, a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct, informează agențiile de presă internaționale. Maradona se trata de dependență de alcool, informează BBC.
La începutul acestei luni, Maradona a fost operat pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge), la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani.
Maradona a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. El a câștigat, împreună cu echipa Argentinei (al cărei căpitan a fost) Cupa Mondială la fotbal în 1986.