spot_img
Altele
    AcasăNews AlertCetățean estonian, tâlhărit după ce a fost luat „la ocazie”

    Cetățean estonian, tâlhărit după ce a fost luat „la ocazie”

    Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brad au fost sesizaţi de către un cetăţean estonian, în vârstă de 26 de ani, despre faptul că trei persoane necunoscute i-au sustras o cameră video. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cetăţeanul estonian obişnuieşte să călătorească prin Europa, cu diferite mijloace de transport, iar în ziua respectivă, la ieşirea de pe autostrada A1, în localitatea Şoimuş, s-a urcat într-un autoturism cu trei bărbaţi, care, la scurt timp, în localitatea Căinelu de Jos, l-au obligat să coboare din maşină, iar unul dintre aceştia i-a smuls camera video pe care o avea la gât.

    La scurt timp de la sesizare, autoturismul a fost oprit în trafic de poliţişti, iar cele trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 31 de ani, toţi din municipiul Brad, fiind reţinuţi pentru 24 de ore. În data de 28.07.2017 aceştia vor fi prezentaţi procurorilor cu propuneri corespunzătoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: