Doi mari artişti ai scenei româneşti vor fi prezenţi la Târgu Jiu pentru a participa la un spectacol dedicat împlinirii a 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.
Evenimentul va avea loc vineri, 19 februarie, de la ora 16,00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“. Cei doi mari actori care vor fi prezenţi pe scenă vor Sergiu Cioiu şi Maia Morgenstern.
În cadrul evenimentului artistic va fi lansat şi filmul „Omagiul lui Brâncuşi pe Calea Eroilor“.