spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGhiță, arestat în Serbia 18 zile în vederea extrădării

    Ghiță, arestat în Serbia 18 zile în vederea extrădării

    IGPR precizează că fotografia lui Sebastian Ghiță a figurat pe site-ul Interpol până în momentul în care s-a primit din partea autorităților sârbe confirmarea oficială că fostul deputat a fost arestat în vederea extrădării.

    Poliția Română mai precizează că fostul deputat a fost arestat în Serbia pentru 18 zile în vederea extrădării.

    ”Autoritățile sârbe ne-au informat că persoana respectivă a fost arestată în Republica Sârbă, pe o perioada de 18 zile în vederea extrădării, începând cu 14.04.2017. Poliția Română a informat Ministerul Justiției pentru că aceasta este instituția abilitată a demara procedura de extrădare. Conform prevederilor legale, în acest moment Poliția Română nu mai are competență în acest caz. În momentul extrădării, dacă autoritățile sârbe vor solicita ca partea română să efectueze escorta în țară a inculpatului, polițiștii români vor efectua acest serviciu, conform competențelor”, adaugă sursa citată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: