spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii deciși să scrie istorie!

    Pandurii deciși să scrie istorie!

    Gorjenii au de gând să câștige la Cluj pentru a ajunge în semifinalele Cupei

    Cupa României poate salva sezonul pentru Pandurii. După ce acum doi ani gorjenii au devenit vicecampioni naționali, iar în sezonul viitor au făcut o treabă bună în Europa League, e cazul ca și anul acesta să fie unul special pentru gorjeni. Speriați de spectrul retrogradării, cei de la Pandurii vor să scrie istorie și să se califice în semifinalele celei mai prestigioase Cupe, cea a României. Astfel, gorjenii dacă se vor impune la Cluj împotriva Universității vor ajunge în semifinalele Cupei României, o performanță la îndemâna gorjenilor. „Vrem calificarea în semifinale, tratăm meciul de la Cluj foarte serios”, spune antrenorul pandurilor, Petre Grigoraș.

    Fără vreo favorită

    Duelul dintre Pandurii și Universitatea Cluj programat în această seară de la ora 20.30 pe Cluj Arena și transmis în direct pe sport.ro, pare unul echilibrat. Ambele echipe sunt în criză, sunt ieșite din formă, așa că printr-o calificare în semifinalele Cupei României ar mai salva ceva din sezonul slab avut. „În Cupa României echipele mai slab cotate sau venite din ligile inferioare au eliminat favorite. Nu știu dacă sunt favorite la acest joc, într-adevăr ambele echipe suferă. Poate, pentru că joacă pe teren propriu, U Cluj să aibă un mic atuu, dar șansele sunt aproape egale și ne dorim foarte mult să ne calificăm în semifinale”, a declarat Grigoraș înaintea meciului de astăzi.

    Acest meci este și o bună ocazie pentru gorjeni să se revanșeze după acel 0-2 din campionat înregistrat acum două luni de zile tot la Cluj. „A fost unul din cele patru jocuri pe care aș vrea să le uit foarte repede. Din aceste 16 etape sunt patru jocuri în care echipa, noi toți, ne-am prezentat slab în meciurile cu Steaua, Ceahlăul, U Cluj și Iași. Am vrea să le ștergem cu buretele, dar, din păcate nu putem. E și un moment în care putem să ne luăm o revanșa, să demonstrăm că acel moment a fost un accident. Sunt convins că și jucătorii vor încerca să depășească momentul critic în care suntem. Avem nevoie de oameni puternici și sper să avem la acest meci unsprezecele care să ne aducă calificarea”, a mai declarat Grig.

    Terenul, adversarul fotbalului

    Jocul din sferturile Cupei programat pe Cluj Arena se va disputa în condiții speciale, un gazon moale, dacă nu chiar noroios, așa că în ceea ce privește calitatea spectacolului privitorii vor avea de așteptat. „Va fi foarte greu la Cluj pentru că ultimul meci jucat la ei, cu Oțelul Galați, s-a jucat pe un teren foarte greu, terenul se prezintă în condiții foarte proaste mai ales că ziua următoare s-a jucat și finala Cupei României la rugby. Chiar am văzut meciul, nu că mă interesa meciul, dar voiam să văd terenul. Terenul e foarte greu, cred că fotbal de mare calitate nu se poate juca pe un astfel de teren. Nu cred că în două zile se poate face ceva la teren, mai ales cum e stare vremii acum. Nu cred că se va juca pe un teren bun, pe care să primeze calitatea jocului, dar e un meci de cupă”, a mai spus Grigoraș.

    Datori moral

    În acest sezon, gorjenii mai mult au dezamăgit decât au confirmat așteptările, așa că meciul de la Cluj este unul în care jucătorii și antrenorul pot salva imaginea urâtă lăsată până în acest moment. „E o datorie morală a echipei, am avut o scurtă discuție cu jucătorii după meciul de la Iași cu jucătorii vis-a-vis de acest aspect. Ar trebui să arătăm în această partidă că ceea ce s-a întâmplat la Iași a fost un accident nefericit și nu asta e fața și realitatea. E de datoria noastră să încercăm și să reușim acest lucru. E o posibilitate de a șterge cu buretele evoluția noastră de la Iași. Nu ar șterge cu totul, dar ar fi un prim pas pentru iertarea păcatelor, dacă-mi permiteți să spun așa”, a mai spus Grigoraș.

    „E importantă partida din Cupa României, dar poate mai importantă este cea de la Piatra Neamț din campionat. Suntem condamnați să câștigăm cu Ceahlăul, pentru că altfel șansele noastre de a rămâne pe prima scenă vor fi din ce în ce mai mici. Pentru mine meciul cu Pandurii e tot timpul unul special, pentru că mă reîntâlnesc cu jucătorii de acolo, de care m-am atașat. Din păcate terenul e foarte prost. Spre exemplu, la Târgu-Jiu ar fi putut să plouă tot timpul, căci terenul ar fi făcut față. Cei care administrează terenul fac eforturi pentru ca meciul să se poată disputa”, Eugen Pârvulescu, director sportiv Universitatea Cluj

    „Orice se poate întâmpla în sport, nu putem garanta niciodată succesul, nu știu ce se va întâmpla. Totul e posibil. Starea de spirit nu e una extraordinară, dar să nu ne plângem noi că nici la ei nu e una bună, au făcut un 0-0 cu Oțelul Galați, o echipă care suferă foarte mult”, Petre Grigoraș, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: