Tolănit într-o ogradă, un dulău stătea la soare,
Apărându-se de muşte, plimba coada, rotocoale.
Când i se-ncintă spinarea, sau mă rog, pielea pe el,
Se dă lângă gard la umbră, târându-se-ncetinel.
Când îl deranjau curenţii, disconfortul de răcoare,
Se orienta să plece să revină iar la soare.
Toate mişcările sale le urmărea de pe gard,
O curioasă pisică, o clonă de leopard.
Câinele gândea la iarnă, la sezonul ăla rece,
Conştient că prin ogradă, zilele şi le-o petrece.
Tresărea-n halucinaţii, mârâia de nervi, de ură,
Ştiind că pisica-n casă, se va desfăta-n căldură …
Instinctiv şi-arată colţii, mai scapă câte-un hau-hau,
Graţios i se răspunde de pe gard de-acolo, „miau!”.
Auzind dulăul, asta, multe-n cap i se combină,
Aruncând săgeţi din ochi, spre obraznica felină.
Gândea s-o bată, s-o muşte, să facă mare urgie,
Când i se născu în cap, o vicleană strategie:
– Pisicuţo, pis, pis, pis, hai să facem legământ,
Că vom fi un trup şi-un suflet, cât vom trăi pe pământ!
Că vom împărţi culcuşul, mâncarea şi băutura,
Şi că ne-om juca într-una, cât de largă-i bătătura!
Îţi voi oferi oscioare, pedigri şi fripturele,
Fără să mai bag în seamă niciuna dintre căţele!
Vino dulcea mea felină, vino dulce tigrişor,
Ochii tăi, verzi ca smaraldul, chiar mă-mbată de amor …
Inima mi-e răvăşită de atâta frumuseţe,
Am nevoie de căldură, de amor şi de blândeţe!
– Hai să te cred – zise mâţa – fie şi-aşa cum îmi spui,
Dar dacă gândeşti altceva, mai bine-ţi pui pofta-n cui!
Când văzu c-o are-n braţe, un instinct dement, canin,
Transformă îmbrăţişarea într-un început de chin …
Mârâiala şi strânsoarea se moleşiră de tot,
Când opt gheare de felină, i se-nfipseră în bot …
Morala e la-ndemână … chiar şi cu-n pervers dulău,
Fie cât ar fi de blândă, pisica zgârie rău!