Un beţiv zăcea în drum, prăfuit şi-nsângerat,
Fără vlagă, vai de el, cum apare omul beat.
Trecătorii pe uliţă, se uitau la el, „de-a doua”,
– Lasaţi-l dracu’, acolo, până când l-o prinde roua! …
– Hai bă să-l ducem acasă, că-i şi bătut, nu doar, criţă …
-Acasă a luat bătaie, de aia zace-n uliţă! …
-Io nu-l duc, fir-ar al dracu’, nu i-am turnat eu, pe gură!
-Aşa merită Băţosu, i-a trebuit băutură!
Veni Ştirica şi zise: – Las’ că-l duc la mine, eu,
Io sânt suflet de femeie, şi mă vede Dumnezeu!
– Bă Ştirico, eşti nebună, ce te-ncurci cu-n beţivan?
Nici că este bun de ceva … lasă-l dracu’, de golan!
– Nu e bun acum, că-i beat, dar nici eu nu mă gândesc,
Dar vă povestesc eu, vouă, după ce îl oblojesc! …
