Când în suflet simţi alarmă,
Semne de inim-albastră,
Vino iubito, că-i toamnă,
Vino-n parc, la banca noastră!
Ştiu ce ai de eşti mişcată,
Şi ai sufletul rănit …
Că se duce umbra toată,
Umbra unde ne-am iubit …
Nu fi tristă, că-i frumos,
Toamna-i dulce, mon amor!
Frunzele se-aştern pe jos,
În cărămiziu covor …
Orice frunză căzătoare
În covorul minunat,
Poartă câte-o sărutare,
O lacrimă, un oftat …
Şi se ţese o splendoare,
Pe cele două cărări,
Cu mulţimi de lăcrimioare,
Cu mulţimi de sărutări …
Vino să te prind de umeri,
Şi în timp ce te sărut,
Să încerci, în gând, să numeri,
Frunzele din aşternut …
Vino să te strâng în braţe,
Să te sărut pătimaş,
Iar în păr să ţi se-agaţe,
Maroniul drăgălaş …
Ai venit! Eşti împlimirea
Unui vis, frumoasă doamnă!
Dar uitasei că iubirea
Cea mai dulce, e în toamnă …
