spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesMarcel Romanescu, director de campanie al PNL Gorj

    Marcel Romanescu, director de campanie al PNL Gorj

    Marcel Romanescu şi Gheorghe Orzan sunt oamenii „cheie” ai PNL în campania privind alegerile generale. Romanescu este director de campanie al celor doi candidaţi, Dian Popescu şi Gheorghe Iana, iar Orzan va monitoriza localităţile vulnerabile ale PNL.

    Marcel Romanescu este şeful de campanie al candidaţilor liberali Dian Popescu şi Gheorghe Iana la alegerile parlamentare. Romanescu se va ocupa de coordonarea şi supravegherea modului în care se desfăşoară campania electorală. „Am în faţa mea o provocare, am în faţa mea doi oameni foarte bine pregătiţi şi foarte bine poziţionaţi în domeniile dânşilor de activitate, doi oameni care sper ca prin strategia pe care o s-o aplicăm, să poată câştiga cele două mandate, unul de senator şi altul de deputat. Eu am convingerea că sunt cei mai buni candidaţi pe care PNL putea să-i desemneze şi de aceea mă implic cu tot sufletul şi cu tot ceea ce depinde de mine ca pe 10 decembrie să ne putem bucura că PNL are doi parlamentari”, a declarat Marcel Romanescu, secretar general al partidului. Romanescu a fost propus ca director de campanie de către Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj. „Cred că Marcel Romanescu este potrivit pentru a fi directorul de campanie având în vedere experienţa pe care acesta o are din campaniile anterioare. Romanescu a fost şi deputat în Parlamentul României şi cunoaşte foarte bine mersul lucrurilor, dar şi de ce au oamenii nevoie în teritoriu”, a explicat Dian Popescu.

    Orzan monitorizează

    Şi vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan, va avea un rol important în campania electorală privind organizarea alegerilor parlamentare din 9 decembrie. Gheorghe Orzan a primit, în campanie, spre coordonare cele mai grele localităţi, printre care Bălăneşti. Acesta a declarat că în fiecare comună va exista câte un coordonator de campanie, astfel încât Gheorghe Iana, candidatul USL pe Colegiul 1 la Deputaţi, şi Dian Popescu, pe Colegiul 1 la Senat, să acceadă în Parlament.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: