spot_img
Altele
    AcasăPoliticRuşeţ: "Nu voi menaja pe nimeni!"

    Ruşeţ: „Nu voi menaja pe nimeni!”

    Cei opt candidaţi ai Alianţei de Centru Dreapta, filiala Gorj, au primit avizul din partea comisiei de etică. Declaraţia a fost făcută de preşedintele democrat Ion Ruşeţ care a precizat că în următoarele zile va trebui ca listele de candidaţi să fie semnate şi de către liderii celor trei formaţiuni politice. „În viitorul apropiat ne vom pregăti de campanie, de fapt fiecare candidat se pregăteşte de propria campanie. Mă aştept ca împreună cu colegii din ARD să reuşim să facem o echipă comună, puternică la Gorj”, a mai spus liderul democrat. Deşi nu a dorit să divulge aspecte din propria strategie, ca şi candidat pe Colegiul 1 Senat, democratul Ion Ruşeţ a confirmat faptul că la atacuri va răspunde cu atacuri. „Nu voi menaja pe nimeni! Nu are de ce să-mi fie ruşine, nici în ceea ce priveşte activitatea trecută şi nici din perioada cât partidul s-a aflat la conducere. Nu se poate ca cineva din Gorj să mă arate cu degetul pe mine sau pe colegii din partid, că am fi susceptibili de fapte de corupţie”, a mai explicat preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: