spot_img
24 C
Târgu Jiu
duminică, mai 26, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriAți mers vreodată cu "nașul"? Cum vi se pare situația actuală a...

    Ați mers vreodată cu „nașul”? Cum vi se pare situația actuală a instituției CFR Călători?

    „Împreuna cu toţi studenţii gorjeni şi doljeni (eram peste 30-40) am făcut naveta cu „naşu” săptămânal, cinci ani (1963-1968), pe ruta Târgu-Jiu-Petroşani, în perioada studenţiei. De atunci nu am mai avut contact cu CFR decât în interes de serviciu, când mi se decontau biletele. Am suficiente argumente să condamn chiar şi menţinerea sporadica a acestei tradiţii în România mai ales după „revoluţia” (involuţia) din 89, dar să capete caracter de masă, zău că nu-mi puteam închipui. Fiind o practică generalizată şi în sângele naşului şi al calculatorului, pentru eradicare nu există decât o singură soluţie simplă: desfiinţarea naşului. Vor şefii acest lucru? Au ei interes să renunţe la nişte avantaje, fără nici un efort suplimentar? Cum putem renunţa la „naşu” că la călători nu putem renunţa? Cum am văzut în Japonia. Fiecare călător îşi cumpără biletul de tren sau metrou de la bancomat pe ruta dorită înainte de a intra pe peron. Intrarea pe peron nu îţi este permisă, electronic, decât cu acest bilet. Ajuns la destinaţie, ieşirea de pe peron se face cu acelaşi bilet, iar dacă, din greşeală, ai depăşit staţia pentru care ai plătit biletul, nu-ţi este permisă ieşirea decât după plata integrală a biletului pe ruta parcursă. Nu vi se pare o chestiune civilizată? Nu ştiu şefii de la CFR de aceste metode moderne? Ştiu, dar nu este voinţa, deşi investiţia este minoră şi poate fi amortizată în foarte scurt timp. Uite un exemplu de investiţie pe fonduri UE nerambursabile. La muncă domnule ministru, daca vrei să rămâi în istoria CFR” Nicu Bercea

    „Nu am mers şi nu voi merge niciodată cu naşu. Mi se pare imoral să dau bani unor oameni, ca să ce? Plătesc biletul pe întreg, chiar dacă ar fi să îmi dau şi ultimul ban din buzunar. În felul acesta nu încurajez prostia şi nesimţirea şi nici cerşetoria. Am ajuns de râsul Europei” cetăţean

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: