spot_img
Altele
    AcasăRaspunsuriCe părere aveţi despre faptul că unii primari din judeţ nu promovează...

    Ce părere aveţi despre faptul că unii primari din judeţ nu promovează evenimentele culturale din localitate?

    „Nimic nu este întâmplător pe această lume, aproape totul (90%) se petrece datorită nouă, prin reacțiile noastre determinate de nivelul de educație, de expertiză, de temperament, de credință, de informare și nu în ultimul rând de interesul fiecăruia dintre noi. Majoritatea primarilor nu pot fi acuzați de dezinteres față de cultură, nu pot fi acuzați de lipsa de cultură medie, dar ei știu că interesul pentru cultură în comunitățile lor este ultimul pe lista priorităților fiecărui alegător. Așadar, ar fi neelegant din partea mea să-i acuz pentru că nu construiesc o punte peste un râu care a secat de mult. Stimați primari! Vă sfătuiesc în calitate de primul primar al județului Gorj în 1990, ca fiecare dintre dumneavoastră să vă stabiliți prioritățile în funcție de nevoile comunității, nu de trandul de la nivel central, fiindcă noi nu putem să acoperim după model occidental întreg spectrul social, politic, economic, sportiv ,etc. Așadar, urmați-vă calea și lăsați lumea din afara electoratului dumneavoastră să vorbească. În același timp nu trebuie să fiți nici remorca electoratului, nu trebuie să vă coborâți la nivelul unei comunități izolate, trebuie să fiți locomotiva care, ca un catalizator accelerează aviditatea față de cultură. Doar prin cultură putem să contribuim la păstrarea vieții spirituale specifice acestui neam. Dumneavoastră sunteti diapazonul comunității dv, care dă tonul pentru orice domeniu de activitate. O bibliotecă, o echipă artistică de teatru, o orchestră de muzică populară sau ușoară, o formație de dansuri pot constitui rampe de lansare pentru viitoare somități ale lumii artistice. Aș dori ca peste ani să vă bucurați de mulțumirile celor care datorită dv au reușit performanțe de notorietate. Succes!” Nicu Bercea

    „Oamenii sunt mult prea preocupați de tăierea salariilor, de legea sănătății, cui îi mai arde de cultură în ziua de azi. Oamenii de cultură au murit în sufletele românilor iar cultura s-a dus și ea cu acești oameni” anonim.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: