spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBanţa are măsuri antisecetă

    Banţa are măsuri antisecetă

    Comitetul Judeţean pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit ieri pentru a face o reevaluare a măsurilor de atenuare a efectelor pe care seceta le-a avut asupra gorjenilor, dar şi pentru a se prezenta pagubele produse în agricultură.

    Doar doi gorjeni primesc subvenţii pentru culturi distruse de secetă

    banta_victorŞedinţă de urgenţă convocată la Prefectura Gorj, la care au fost prezenţi membrii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, tema principală de dezbatere plecând de la efectele negative pe care seceta le-a avut asupra agriculturii şi asupra gorjenilor. În acest sens, consilierul judeţean Victor Banţa a prezentat mai multe propuneri, care, odată aplicate, ar veni în sprijinul gorjenilor afectaţi de lipsa apei. Acesta a propus o completare a componenţei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu cel puțin încă 2 specialişti, din care un reprezentant de la Aparegio și un reprezentant de la Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Gorj. Astfel, în opinia lui Banţa, măsurile tehnice de combatere a lipsei de apă, privesc combaterea lipsei apei în sistemele publice de alimentare cu apă potabilă şi cea de la nivelul orașelor și comunelor. „Există sisteme de alimentare cu apă potabilă centralizate, cu eforturi și cheltuieli minime se pot constitui în timp scurt și pe baza rinfrastructurii existente, “inele” de conducte interpuse între rețeaua de transport și cea de distribuție. Aceste inele trebuie echipate cu regulatoare de presiune astfel încât, la fiecare sector de distribuție deservit, să existe o presiune a apei egală. În acest mod, apa potabilă se distribuie echitabil pentru toți utilizatorii”, a explicat consilierul liberal. Decolmatarea tuturor fântânelor publice din județ și echiparea acestora cu sistem hidraulic de acces rapid la apă, decolmatarea și deznisiparea puțurilor de apă potabilă existente pentru asigurarea debitelor acestora, săparea de noi puțuri de apă acolo unde există posibilitatea, pentru mărirea debitelor de apă la rezervoarele de apă potabilă, sunt o parte din masurile propuse de Banţa. Combaterea lispei de apă la culturile agricole priveşte, crede consilierul liberal, achiziția unor instalații mobile de irigații “la picătură” pentru racordarea lor la sistemele de mai sus, cu scopul de a iriga culturile legumicole, achiziția de aspersoare și sisteme de împrăștiere a apei pentru racordarea lor la sistemele de mai sus cu scopul de a iriga culturile de cereale, floarea soarelui, măsuri tehnice pentru protejarea/asigurarea infrastructurii de transport rutier, dar şi restricționarea traficului rutier greu pe intervalele orare când temperatura depășeșete valorile maxim admise. În ceea ce priveşte efectele devastatoare pe care seceta le-a avut în agricultură, s-a prezentat o evaluare a situaţiei, urmând ca în luna septembrie, prin actul normativ ce va fi aprobat, să se acorde despăgubirile pe care populaţia le aşteaptă. Pentru marii fermieri se va încerca o despăgubire prin alocarea de fonduri europene, în timp ce pentru micii fermieri, fondurile vor fi alocate de APIA. Până în prezent, culturile agricole aflate pe o suprafaţă de peste 1600 de hectare au fost afectate de secetă, producătorii agricoli putând să depună în continuare cereri pentru acordarea de despăgubiri la sediile primăriilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: