spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialA patra ediţie a Taberei naţionale de pictură "Iosif Keber", cu surprize!

    A patra ediţie a Taberei naţionale de pictură „Iosif Keber”, cu surprize!

    Cea de-a patra ediţie a Taberei naţionale de pictură „Iosif Keber“, cu tema „Tendinţele picturii contemporane universale” a debutat ieri, la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu. 7 pictori români şi 3 străini îşi vor expune lucrările în cadrul acestei manifestări organizată de filiala Târgu -iu a Uniunii Artiştilor Plastici, Centrul „Brâncuşi“, Primăria Târgu-Jiu, Muzeul Judeţean Gorj şi Universitatea „Constantin Brâncuşi“.

    Evenimentul va dura o săptămână. Astfel, începând de ieri, 10 pictori din România, Bulgaria şi Serbia vor expune câte două lucrări la tabăra din acest an. Tabăra naţională de pictură cu participare internaţională va fi găzduită de comuna Runcu şi se va încheia pe 12 august, când la Muzeul de Artă va avea loc vernisajul lucrărilor realizate de pictori în perioada taberei de la Runcu. „Tabăra are ca temă de desfăşurare, anul acesta, peisajul în pictura contemporană şi se va desfăşura în localitatea Runcu din judeţul nostru. Am ales, în acest an, să facem o tabără de pictură pentru că am vrut să demonstrăm că, creaţia brâncuşiană are o influenţă asupra celorlalte arte, de la pictură la arhitectură şi aşa mai departe. Pe de altă parte, este şi un omagiu adus lui Brâncuşi, un omagiu adus marelui pictor care este Iosif Keber. (…) La tabără participă 10 artişti: 7 din ţară şi 3 străini (2 bulgari şi un sârb). Vor primi o sumă de 200 de euro, fiecare artist”, a declarat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”.

    Tabăra de pictură, la Runcu

    Cel care va coordona Tabăra naţională de pictură „Iosif Keber“ este preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Gorj,Vasile Fuiorea, care a precizat că artiştii vor lucra la o pensiune din comuna Runcu. „Vom merge într-o locaţie specială în comuna Runcu, la o pensiune. Acolo există acel spaţiu peisagistic pe care noi vrem să îl dezvoltăm fiecare în funcţie de creaţia proprie”,a precizat preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Gorj, Vasile Fuiorea.

    Un nou pas spre UNESCO

    Acesta este un nou pas pentru titanul Constantin Brâncuşi, pentru integrarea operelor de artă ale marelui sculptor în Patrimoniul naţional UNESCO. În acest sens, tabăra de pictură ce a debutat ieri va fi dedicată lui Brâncuşi. „Evenimentul de astăzi este unul despre care noi am mai vorbit, despre care suntem bucuroşi că se desfăşoare. Toate aceste evenimente sunt dedicate marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, a spus viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Iulia Vână. Arta este, începând de ieri, la ea acasă, în judeţul lui Brâncuşi, pe 16 august autorităţile locale organizând o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicată titanului cu origini gorjene. Fiecare artist ce îşi va expune operele la această tabără de pictură ce a debutat astăzi va primi câte 200 de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: