spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocial"Stare de spirit" printre tablouri şi sculpturi

    „Stare de spirit” printre tablouri şi sculpturi

    Săptămâna se anunţă pentru iubitorii de arte vizuale una încărcată în atracţii, după ce pictori şi sculptori şi-au dat mâna şi au celebrat frumosul, ca un omagiu pentru zestrea brâncuşiană. Un inedit vernisaj de lucrări în ulei pe pânză şi tehnici moderne, fotodigitale, a umplut Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu de culoare şi sensibilitate. Peste 70 de lucrări pot fi admirate la muzeu, iar de la autori, artiştii de la „Tonitza Art Group” din Suceava pot fi strânse impresii şi noutăţi despre tehnici. O altă provocare pentru iubitorii de arte vizuale vine de la sculptorii care, la final de tabără, au dezvelit lucrările, iar publicul vizitator le poate anliza pe îndelete la atelierele Uniuni Artiştilor Plastici Gorj, din zona Debarcader.

    Dincolo de barierele artei clasice, există mereu altceva, iar artistei Cristina Lauric nu îi este teamă să exploreze şi zone mai puţin cunoscute nu doar României, ci Europei. De altfel, expoziţia „Stare de spirit”, ce reuneşte 54 de lucrări în ulei pe pânză şi 22 de lucrări Dual View marchează o premieră în Târgu-Jiu prin stilul anvangardist, iar de forţa şi sensibilitatea lui se pot convinge iubitorii de nou. Timp de o lună, gorjenii sunt aşteptaţi la muzeu, expoziţa fiind cu vânzare. De la prima vedere, tablourule stârnesc interes, prin îndrăzneala cu care sunt realizate şi merită efotul de a le vedea cu proprii ochi, mai ales că trei compoziţii distincte se regăsesc într-una singură. Concluzia aparţine nu doar oamenilor cu bun gust, ci şi criticilor de artă. Printre emoţiile care puseseră stăpânire pe ea, Cristina Lauric a explicat publicului că fiecare lucrare este trăire, viziune şi stil cu care se identifică. În plus suntem artişti şi este normal să expunem, dar şi pentru mine este o onoare să mă aflu alături de colegii mei de la Tonitza Art la Târgu-Jiu”, a spus unul dintre artiştii suceveni, Cristina Lauric. Mare parte din lucrările sale au fost expuse în premieră naţională la Suceava iar reacţiile publicului au vorbit de la sine şi acolo ca şi aici. „Este dificil să spui care dintre lucrări este mai convingătoare, pentru că mie îmi plac toate. Normal că fotografia, la graniţa cu arta digitală vine ca o provocare, dar este nevoie şi de nou în arte vizuale iar de la artiştii suceveni avem parte din plin”, a spus simplu şi sincer un privitor prezent la vernisaj.

    Tablouri, care „vorbesc” şi noaptea

    Despre tehnica colajului digital în sistem Dual View, Cristina Lauric a spus că îi aparţine, a descoperit-o şi o reprezintă. Noutatea vine de la faptul că, putem privi la tablou nu doar ziua, ci şi noaptea, iar mesajul său se adaptează luminii. „Dacă până acum arta se făce doar la lumină naturală, mi-am propus să o fac posibilă şi noaptea. Cel mai important pentru public de reţinut este că fiecare tablou conţine trei imagini artistice distincte, la lumină naturală, la întuneric şi la lumină ultravioletă, toate trei reunite întru-una singură”, a precizat artista. Nu doar trece dincolo de arta calsică, dar o face cu sensibilitate, pentru că tabloul este parte a sufletului de artist. „Fiecare artist are sufletul său, publicul său. Eu vorbesc despre trăirea mea sinceră, artistică, iar până acum am dat ce am putut mai bun, voi face la fel şi mai departe, dar cum, rămâne o surpriză”, a conchis Cristina Lauric. De nevoia unui altfel de vernisaj de pictură nu încape îndoială. Organizatorii au văzut în expoziţie un prilej de a privi arta şi altfel şi mai ales în premieră la Târgu-Jiu, când tehnica abordată este de-abia la începuturi nu doar în România, ci în Europa. „Am insistat pentru această expoziţie, pentru că iubitorii de artă au nevoie de nou iar tehnicile moderne se pot face simţite, de ce nu, şi la Târgu-Jiu prin acest vernisaj. Nu mai zic de greutăţile care vin o dată cu încercarea de a aduce ceva nou, dar m-am obişnuit. Altfel, eforturile merită întotdeauna şi mă bucur de realizare alături de artişti”, a subliniat Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”.

    Periplul artelor vizuale continuă

    O altă „stare de spirit” putem găsi la Atelierele Uniunii Artiştilor Plastici, printre sculpturi inedite, realizate în urma taberei de sculptură, încheiate cu succes. Lucrările pot fi admirate pe îndelete, după ce au fost dezvelite publicului nerăbdător, în cadrul manifestărilor Brâncuşina. Viziuni moderne sau clasice, dar şi forţă de expresie şi bucurie, acestea sunt aduse în mesajele lor de artiştii universali. Ce rămâne iubitorilor de arte vizuale este să se convingă singuri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: