spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateExperimente din lumea științei aduse în fața elevilor din satele județului Gorj

    Experimente din lumea științei aduse în fața elevilor din satele județului Gorj

    Proiectul „Edu Power“ a fost lansat vineri, 29 septembrie, în localitatea Peștișani. Proiectul aduce în fața elevilor din mediul rural o serie de experimente din diferite domenii, pentru a-i atrage pe copii către știință. Au fost prezentate peste 20 de experimente. Peste 30 de elevi au participat la prima acțiune din cadrul proiectului, care s-a desfășurat la Liceul Tehnologic Peștișani.

    „Este un proiect finanțat de CEZ România care își propune să aducă mai aproape de copiii din mediul rural lumea înconjurătoare prin experimente practice. Ne propunem să ajungem la școlile din comunele Peștișani, Scoarța, Bălănești și Baia de Fier. Avem experimente din zona magnetismului, matematicii, fizicii, chimiei, din zona de robotică, jocuri de inteligență și multe altele. Sunt peste 20 de experimente pe care copiii le pot învăța. Vrem ca, prin aceste experiențe practice, să înțeleagă mai multe din aceste domenii și să își pună gândirea la contribuție. Trebuie să menționăm colaborarea cu echipa de robotică «Tea Borgs», echipa de robotică din cadrul Colegiului Național «Tudor Vladimirescu», care ne-a susținut și sunt creatorii unor experiențe extraordinare în domeniul roboticii“, a spus Roxana Pistol, președinta Asociației „Be Teen“, care derulează acest proiect.

    „Lipsește partea practică din învățământul românesc“

    Acțiunile de acest fel vor avea loc în mai multe școli din mediul rural din județul Gorj: „Avem o serie de grupuri țintă: vorbim de voluntarii pe care-i implicăm și le oferim posibilitatea de a se dezvolta, fiind chiar ei creatorii acestui proiect, iar, în al doilea rând, vorbim de un grup țintă al copiilor care pot să descopere singuri aceste experimente și să se dezvolte pe mai multe planuri și să facă o carieră în domenii precum matematica, informatica sau alte domenii de interese. Ne propunem să ajungem la cât mai multe școli din aceste comune și, după finalizarea proiectului, acest tip de proiect să crească și să se bucure de sustenabilitate. Lipsește partea practică din învățământul românesc, pentru că mulți dintre copii învață mai ușor în acest mod. Am descoperit această nevoie, văzând copiii din mediul rural și luând contact cu ei“, a mai precizat Roxana Pistol.

    O liceană de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu, voluntar în cadrul proiectului, a prezentat o serie de experimente: „Este destul de important ca să găsim inițiative civice în care să ne implicăm și în care să ne dezvoltăm. Avem experimentul cu reprezentarea vizuală a teoremei lui Pitagora. Este o reprezentare vizuală a acestei celebre teoreme, de mare ajutor, mai ales pentru tinerii care nu au învățat până acum această teoremă. Mai avem generatorul care îi învață pe tineri despre electricitate și sarcină electrică și pot să învețe despre toate aceste noțiuni într-un mod distractiv“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: