Reprezentanţii Asociaţiei Române pentru Reciclare şi-au dat întâlnire în cadrul Primăriei Târgu-Jiu, pentru a da startul unei campanii, care s-a dorit a veni în sprijinul cetăţenilor, care vor să „descotorosească” de aparatura electrică şi electronic, uzată.
Astfel, în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, s-au colectat peste 50 de mii de kilograme de deşeuri, din aproximativ 17 judeţe. În judeţul Gorj s-au derulat anul acesta trei acţiuni de colectare, în localităţile Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Bumbeşti-Pitic, Bengeşti-Ciocadia, Săcelu, Crasna, Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni şi Rovinari. S-au colectat peste 11000 kilograme DEEE, de la aproximativ 610 deponenţi. Potrivit reprezentantului zonal, Alexandra Arnăutu, săptămâna viitoare, pe data de 16 aprilie, campania continuă cu două acţiuni în localităţile Târgu-Jiu şi Motru, prin colectare de la domiciliu şi la puncte provizorii. „Locaţiile unde se vor instala puncte de colectare, în municipiul Târgu-Jiu sunt: Lac Debarcader, Casa de Cultura, Parc Lido (Str. 9 mai), Şcoala Romaneşti, Liceul Agricol Bârseşti, dar şi Şcoala Generală Drăgoieni. Punctele de colectare vor funcţiona între orele 10:00-17:00. Pentru colectarea gratuită de la domiciliu, cetăţenii din municipiul Târgu-Jiu pot apela numărul de telefon 0732.627.179 iar cei din Municipiul Motru şi comunele aparţinătoare la numărul de telefon 0736.163.036 începând de luni 11 aprilie, până sâmbătă 16 aprilie 2011, între orele 8:00-15:00”. Surprizele nu întârzie să apară, iar în acest sens toţi deponenţii din Târgu-Jiu vor putea participa la o tombolă cu premii, care constau în cinci combine frigorifice, 25 de cuptoare cu microunde, iar pentru cei din Motru sunt oferite 10 fierăstraie, dar şi 15 maşini de găurit cu percuţie. De menţionat este faptul că această asociaţie este o organizaţie colectivă non-profit, având ca membrii fondatori, zece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de electrocasnice cu activitate în România.