La modul cum joacă Pandurii este greu de crezut că trupa lui Petre Grigoraş va retrograda fotbalistic la finalul acestui campionat. Efectiv, alb-albaştrii gorjeni sunt de nerecunoscut faţă de modul cum jucau în prima parte a sezonului, sub comanda lui Ionuţ Badea. Acum, un lucru e cert, Grigoraş a resuscitat o echipă aflată pe pat de spital şi care avea şanse de salvare de 10%. Dar, de la venirea lui Grig situaţia s-a schimbat radical, dintr-o echipă muritoare, oltenii au devenit zburdalnici, iar şansele de salvare au ajuns pe la 90%. Aşa cum spunea chiar şi preşedintele pandurilor, echipei i-ar mai trebui vreo 6-7 puncte pentru a juca şi la anul în Liga 1.
Ţinuţi în „şah”
Marin Condescu ar trebui să se felicite că a avut intuiţie şi l-a luat pe Grigoraş antrenor. Cam multe conjuncturi favorabile a avut în ultimul timp preşedintele pandurilor, care pe lângă antrenor şi-a tras şi jucători buni de pe care poate scoate milioane bune de euro. În acest moment, Pandurii pare o echipă care se bate pentru locuri fruntaşe, nicidecum pentru a evita coada ierarhiei. Jucăm un fotbal bun, iar pentru asta „vinovat” este Grigoraş. Un antrenor care este adeptul fotbalului total şi care continuă să-şi ţină elevii în „priză”. „Încă nu am scăpat de retrogradare, mai sunt multe meciuri de disputat. Avem meciuri grele, cu Astra, cu Rapid, Steaua, Vaslui, dar dacă băieţii se vor comporta la fel şi în următoarele meciuri sunt sigur că ne vom îndeplini obiectivul. Echipa joacă bine, iar asta mă bucură şi îmi dă încredere. Dacă jucăm la întreaga capacitate ne batem cu oricine de la egal la egal”, a comentat Grigoraş.
Frustrare după Poli
La Timişoara, Pandurii a predat o lecţie de fotbal deschisă. Un joc bun pentru o deplasare şi un rezultat decis de noro în ultimele minute. „De la meciul cu Timişoara, cel mai mult mă bucură jocul şi nu spun că nu sunt mulţumit cu un punct. Dacă mi-ar fi spus cineva dinainte că vom obţine un rezultat de egalitate aş fi fost mulţumit, dar după joc am avut o amărăciune şi eu şi jucătorii pentru că am trecut pe lângă o victorie mare”, a spus Grigoraş care n-a rămas deloc impresionat de jocul pretendentei la titlu, Poli Timişoara. „Publicul şi melodia Nesum Dorma care creează o atmosferă senzaţională au impresionat. În rest, fără să-i jignesc, Timişoara mi s-a părut o echipă de bătut. O echipă care am fi putut-o învinge. Au jucători extraordinari, dar poate au şi ei o cădere de formă. Au egalat în ultimul minut pe Astra, au bătut în ultimul minut la Sportul, ultima clasată şi ne-au egalat şi pe noi în prelungiri”, a mai declarat Grig.
„E greu să pierzi în minutul 90, dar de asta e frumos şi spectaculos. Timişoara a tot avut noroc în ultimele minute şi au scos rezultate bune. Nu ne interesează ce fac ei, pe noi ne interesează ce facem noi. E greu de luat puncte acolo, au jucători valoroşi, experimentaţi, cu talie. Am pierdut două puncte şi am câştigat unul. E un punct de moral şi de încredere. Dacă mai legăm două victorii consecutive, cu Astra şi Sportul scăpăm de griji şi apoi ne gândim să urcăm în clasament”, Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv Pandurii