spot_img
Altele
    AcasăActualitateSecretar de stat, la Târgu-Jiu!

    Secretar de stat, la Târgu-Jiu!

    Cei 77 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu au fost sărbătoriţi, ieri, printr-o procesiune de amploare. Marşul cadrelor militare, dar şi al tinerilor alăturaţi lor a venit pentru a marca această zi de sărbătoare şi s-a desfăşurat între Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului, tot ieri fiind omagiaţi şi eroii neamului, căzuţi în Primul Război Mondial. La eveniment a participat şi secretarul de stat în Ministerul Culturii, Bogdan Stanoevici.

    procesiune-eroi-2

    Drumul parcurs de autorităţi, elevi, cadre militare, membri ai Ansamblului „Doina Gorjului” şi târgujieni, laolaltă vine pentru a marca 77 de ani de la inaugurarea operelor lui Constantin Brâncuşi. Evenimentul a început cu evocarea momentului istoric la opera brâncuşiană din Parcul Central Târgu-Jiu, Masa Tăcerii. Mulţimea strânsă lângă Masa Tăcerii a plecat pe jos de la celebrele lucrări din Parcul Central, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, până la Coloana Fără Sfârşit, cu un popas la Biserica „Sfinţii Apostoli“, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi în luptele de la Podul Jiului, din ziua de 14 octombrie 1916. La Coloana Infinitului au fost înmânate înscrisuri elevilor participanţi la festivaluri internaţionale. „În acest moment se pregăteşte o procesiune ce intenţionează să amintească locuitorilor Municipiului Târgu-Jiu despre acest moment de graţie artistică pe care spiritul brâncuşian îl aduce oraşului Târgu-Jiu”, a precizat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cultură „Constantin Brâncuşi”. La manifestare a participat şi Sorana Georgescu Gorjean, fiica lui Ştefan Georgescu-Gorjean, inginerul cu care titanul Constantin Brâncuşi a realizat Coloana Infinitului. „M-am gândit mult de ce a făcut Brâncuşi acest Ansamblu, aşa şi nu mai grandios, din marmură sau metale preţioase. L-a gândit pentru memoria nu a unei personalităţi, ci a unui grup de oameni, de eroi. Atunci, l-a făcut cu piatră, cu fontă şi cu alamă, un monument care să rămână şi peste ani şi care să exprime dragostea lui pentru popor”, a spus Sorana Georgescu Gorjean.

    procesiune-eroi-1procesiune-eroi-3

    Bogdan Stanoevici: „Acest monument va intra în UNESCO!”

    Secretarul de stat în Ministerul Culturii a ţinut să reamintească, cu această ocazie, de introducerea capodoperelor de la Târgu-Jiu în Patrimoniul Internaţional UNESCO. „Sunt mândru şi fericit că mă aflu astăzi (n.r. ieri) alături de dumneavoastră, alături de acest monument unic în lume care sunt convins că, în curând, va fi ales şi va face parte din monumentele UNESCO, aşa cum merită din plin acest în totalitatea lui”, a declarat Bogdan Stanoevici, secretat de stat în Ministerul Culturii. Asta, în ciuda faptului că introducerea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în patrimoniul UNESCO a eşuat. Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu, format din Coloana Fără Sfârşit, Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărutului a fost inaugurat pe 27 octombrie 1938 şi a fost realizat de Constantin Brâncuşi în memoria soldaţilor căzuţi pe front în Primul Război Mondial. Aseară, comemorarea eroilor a continuat cu proiecţie de film la Podul Jiului şi depunere de coroane la bustul lui Ioan Popilian.

    procesiune-eroi-4procesiune-eroi-5

     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: