spot_img
17.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicExport de cărbune în Serbia

    Export de cărbune în Serbia

    Complexul Energetic Oltenia a încheiat prin Divizia Minieră mai multe contracte pe linia exportului de cărbune în Serbia, însă acestea sunt mici ca şi valoare. Confirmarea a venit din partea şefului Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, acesta declarând că în ceea ce priveşte contractul de două milioane de tone de cărbune, acesta nu este finalizat încă. „S-au încheiat contracte de export, dar pe cantităţi mici. Acel contract de care se vorbea de două milioane de tone cărbune, acesta nu este încă finalizat, nu s-au ţinut procedurile în Serbia. Sârbii au nevoie de cărbune, dar şi la ei sunt proceduri pentru a stabili cine asigura cărbunele”, a explicat Medinţu. Referitor la contractele de export cărbune în Serbia încheiate până la această oră, acestea vizează livrarea de mici cantităţi de lignit, de la cinci la 20 de mii de tone de cărbune. „S-au încheiat contracte de 5, 10 şi 20.000 de tone şi deja intră în vigoare, începând cu aceste zile, dar sunt cantităţi mici. Grija noastră e de a asigura încărcarea în mijloacele de transport”, a mai explicat Medinţu. Aceste contracte vor duce automat la o scădere a stocurilor de cărbune, o situaţie avantajoasă pentru minerii din Bazinul Minier Motru. UMC Roşiuţa şi UMC Lupoaia au fost cele două unităţi miniere care în perioada Sărbătorilor Pascale au cerut, de comun acord cu sindicatele, intrarea în şomaj tehnic. În acelaşi timp, directorul general din cadrul Diviziei Miniere poartă discuţii şi cu principalii beneficiari interni de cărbune. Pentru programul de toamnă –iarnă 2014-2015 regulile s-au schimbat, cărbunele livrându-se doar de la lună la lună, simultan cu achitarea combustibilului livrat. Nu trebuie trecută cu vederea nici situaţia grea prin care trece în ultimii doi ani CE Oltenia, compania ajungând să aibă de încasat proprii bani de la beneficiari, care se eschivează de la plata cărbunelui primit. La ora actuală, datoriile uzinelor de termoficare către CE Oltenia au ajuns să depăşească 9600 de miliarde lei vechi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: