Cesiune pe extrema stângă

Astăzi este ziua cea mare pentru Mircea Geoană, zi în care cu siguranţă nu v-a ţopăi de bucurie. Victor Ponta, directorul său de campanie electorală, l-a învins şi i-a luat postul de preşedinte de partid, moment în care, o parte din susţinătorii săi au şi plecat de la stânga din opoziţie, la stânga de la putere. Nu este pentru prima dată când un lider important al stângii se rupe de partidul prin care a ajuns în vârful politii româneşti, pentru că dacă n-ar fi fost preşedinte de partid Mircea Geoană, n-ar fi fost nici preşedintele Senatului, iar funcţia de preşedinte al Senatului l-a aşezat pe locul doi în stat. Micea Geoană n-a fost puternic pentru că partidul l-a refuzat iar toţi cei cinci milioane de români care i-au dat votul au simţit o imensă frustrare faţă de cel care ar fi trebuit să le fie preşedinte. Nu se poate spune că Mircea Geoană a fost un lider puternic, dar nici că a fost un lider slab, întrucât în ciuda tuturor greşelilor sale a făcut şi multe lucruri bune pentru ţară. Geoană a fost un lider deştept şi trebuie să rămână în această postură chiar dacă Victor Ponta îl mazileşte precum sultanii otomani pe vechi noştri domnitori. Desigur, pentru Victor Ponta, câteodată, funcţionează o putere iluzorie susţinută în interior de socrul său şi în exterior de nevasta sa, dar acest fenomen se numeşte lobby şi nu siguranţă. Supărarea lui Ponta pe Mircea Geoană seamănă cu supărarea lui Vodă pe sat, pentru că PSD se bazează pe o mulţime oarbă, care habar nu are de politică, dar votează într-una la schimbare. Odată cu venirea lui Traian Băsescu la putere, votul la schimbare n-a mai funcţionat. Ori această mulţime oarbă nu poate asimila în totalitate, politica fără doctrina USL. Mulţimea săracă ştie că statul trebuie să-i pună la dispoziţie programe de protecţie sociale, însă, statul este acum prea sărac pentru a face ce a mai făcut până acum. Aceasta pentru că împrumuturile pentru susţinerea săracilor care deveniseră extrem de pretenţioşi faţă de ofertele locurilor de muncă şi destul de nemulţumiţi faţă de eventualii bani primiţi pentru activitatea lor. În acelaşi timp, bogaţii, cei care trebuie să producă banii de care are nevoie statul ca să existe, fără prea mari datorii, n-au reuşit să-şi capete în totalitate respectul necesar susţinătorilor bugetului de stat. După plecare lui Geoană, fiindcă ea nu va putea fi evitată, adevăraţii politicieni de stânga vor trebui să plece şi ei pentru că Ponta a supus partidul la sacrificii prea mari, pentru o alianţă al cărui scop este înlăturarea lui Traian Băsescu. Geoană a fost personajul tampon. Omul care a încasat toate relele vizibile şi invizibile ale unor guvernări în care liderii au greşit şi n-au plătit nimic. Geoană este primul lider care plăteşte, însă, nu este vorba de o plată materială ci doar a unor orgolii care nu fac cinste actualei clase politice. Geoană pleacă fiind că a îndrăznit să comunice susţinătorilor săi că pentru el alianţa USL nu-i bună de nimic şi că va mai candida o dată la Preşedinţia României. Acesta este motivul pentru care un om de care partidul mai are nevoie trebuie să plece: o declaraţie responsabilă într-un moment greu în care stânga alunecă spre extremă (vezi apariţia unui partid social democrat al muncitorilor, de fapt Partidul Social Democrat al Mulţimii, ceea ce i-ar place foarte mult lui Miron Cozma).