Crimele de pe malul apelor

Deşi este o caniculă ucigătoare, un adevărat „iad pe pământ”, timp de patru zile am fost vrând, nevrând, călător prin ţară. Am văzut şi am revăzut multe frumuseţi ale ţării noastre, pe care alte popoare de pe planetă dacă le-ar avea, s-ar considera nişte ţinuturi binecuvântate de Dumnezeu. Am văzut şi am revăzut o foarte bogată reţea hidrografică, formată din râuri repezi şi domoale, după formele de relief pe care le străbăteau. Am înţeles pentru a nu ştiu câta oară, de ce ne-au duşmănit şi au încercat să ne cotropească multe naţii, de-a lungul istoriei multimilenare a principatelor române. Am înţeles încă o dată de ce marele poet român, dar în primul rând gorjean, Tudor Arghezi a consfinţit pentru eternitate „Maică, mulţi te-au duşmănit, /că eşti neam blagostovit. /Unde sapă sapa, locul, /sare din pământ norocul. Ai pământ şi ape multe …” . Deci, ai pământ şi ape multe. Asta în traducere liberă, indiferent în ce epocă ne-am afla, înseamnă că ai toate condiţiile pentru culturi agricole şi irigaţii. Dar mai trebuie şi voinţă. Adică voinţa de a cultiva şi de a întreţine respectivele culturi. Din păcate, am mai văzut pe malul apelor, culturi agricole, moarte. Adică arse! Deci la câţiva metri, sau zeci de metri de apă, culturi de porumb întinse pe zeci şi sute de hectare, arse de soare. Criminalii care ar putea să facă multe, adică totul pentru a salva acele fiinţe, adică porumbii, zac impasibili şi plictisiţi de umbră, de răcoare, de hidratare prin cele mai fiţoase metode, de multe altele. Culturile se nasc, graţie ploilor de primăvară, apoi totul rămâne la mila Domnului. Dumnezeu dă, dar nu bagă şi în sân. Alte naţii care au privit sute şi mii de ani cu jind spre spaţiul mioritic, fac culturi şi în piatră seacă. Şi culmea, ni le aduc nouă. Nu cadou, ci le exportă pe bani grei. Iar noi, în mama pământurilor mănoase, nu suntem în stare să facem mai nimic. Aici în minunăţia din spaţiul carpato-danubiano-pontic, aici unde marele dispărut, Karol Josef Vojtyla, adică Papa Ioan Paul al II-lea a sărutat pământul la coborârea din avion, şi a glăsuit „bine am găsit pământul binecuvântat al Maicii Domnului”. Se aude mai tare sau mai slab, depinde cum bate vântul, cum că mai nou, mai la vedere, mai hoţeşte, exportăm cernoziom. Adică, străinii au concesionat, iar acum ia cernoziomul şi îl duc pe şlepuri şi vapoare în ţările lor cu pământ sărăcăcios şi stâncos. Băieţi buni fiind, ne vor aduce şi nouă, tot pe bani grei, roade din pământul nostru. Şi când te gândeşti că acel strat de cernoziom se reface în circa 10 000 de ani, te apucă o tristeţe iremediabilă, aşa cum a zis un alt mare poet român, în speţă, George Topârceanu.