spot_img
15.6 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăEditorialDrama celor trei căpitani

    Drama celor trei căpitani

    Fostul mare fotbalist al echipei Steaua Bucureşti, Ştefan Sameş, a fost înmormântat ieri cu onoruri militare. Fane, aşa cum era cunoscut între prieteni, sau nea Fane, aşa cum îl strigau juniorii pe care i-a format, sau fotbaliştii mai tineri, a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut Steaua, vreodată. Timp de zece ani cât a evoluat la clubul din Ghencea, Sameş s-a dovedit a fi un fundaş central de netrecut, sau „fundaşul de fier”, aşa cum i se mai spunea. De asemenea, la Steaua, Ştefan Sameş a purtat şi banderola de căpitan de echipă. Sameş a jucat 49 de meciuri pentru echipa naţională a României şi a marcat 3 goluri. „Fundaşul de fier”, era un om de netrecut, o „durere” pentru orice atacant, avea o detentă impresionantă şi un şut devastator. În primul eşalon al fotbalului românesc, a acumulat 388 de meciuri şi a marcat 21 de goluri. Între anii 1973 şi 1983, Fane Sameş a jucat pentru Steaua, acolo unde a cunoscut şi cele mai mari succese, câştigând cu echipa militară şi două titluri de campion. A mai evoluat şi la alte echipe din primul şi cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării. După încheierea carierei de jucător, Sameş s-a ocupat de pregătirea şi formarea juniorilor clubului Steaua. În ultimul timp, bolnav fiind, a fost dat afară de la centrul de copii şi juniori, tocmai în momentele cele mai grele ale vieţii lui. Neavând banii necesari pentru a se interna într-o clinică occidentală, fosta glorie a Stelei, Ştefan Sameş, a fost ajutat cu 25 000 de euro, nu de Gigi Becali care se laudă cu banii peste tot, ci, de Mirel Rădoi, care întotdeauna i-a purtat un mare respect lui Sameş. Boala nemiloasă l-a învins pe fundaşul de fier, pe care nu reuşiseră să îl învingă mulţi dintre marii atacanţi ai lumii din aceea vreme. Presiunile la care a fost supus de către conducerea Stelei, în ultimii ani, au dus la înrăutăţirea sănătăţii marelui sportiv. Apoi, deznodământul tragic a venit ca o consecinţă. Aşa ştiu românii să-şi respecte şi să-şi protejeze gloriile … Mai ales când cel care a ajuns nemeritat în capul trebii, este un necioplit! La înmormântarea marelui dispărut au participat foşti fotbalişti ai Stelei şi nu numai, care au deplâns dispariţia lui Fane Sameş. Dumnezeu Să-l odihnească în pace! Coroana de flori trimisă din partea conducerii Stelei a fost refuzată de către familia fotbalistului. O altă dramă o trăieşte un alt mare fotbalist român, care a activat în anii de glorie la Dinamo Bucureşti. Cornel Dinu, unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut vreodată România, se află internat la o clinică din Bucureşti, în urma unor mari probleme de sănătate apărute la inimă. Deşi a mai avut asemenea probleme, Mister nu a putut să stea departe de stadion, urmărind antrenamentele dinamoviştilor chiar şi în aceste zile caniculare. Dar să sperăm că Mister îşi va reveni, bazându-ne şi pe faptul că indiferent de situaţiile în care a fost pus de-a lungul carierelor de fotbalist sau antrenor, Cornel Dinu a fost un etern învingător. Dinu a fost căpitan la Dinamo, antrenor la acelaşi club, jucător şi căpitan la naţională, dar şi antrenor. Să-i fim alături acestui mare jucător, antrenor dar şi om, care trăieşte nişte clipe destul de grele, având şi soţia bolnavă. Dumnezeu să ajute familia Dinu! Să fim alături de el în aceste momente nefaste!. Un alt căpitan şi mai apoi jucător, se pare că va intra şi el într-o perioadă destul de critică, în viitorul nu prea îndepărtat. Nu mă refer aici la vreo boală cumplită sau la moarte. Mă refer doar la altfel neplăceri pe care le caută cu lumânarea. Este vorba de nimeni altul, decât jucătorul de la Cotroceni, Traian Băsescu. Acest personaj care a fost mai înainte căpitan şi apoi jucător, a avut şi are în continuare o „carieră” destul de interesantă, pentru ravagiile făcute în ambele ipostaze. Dacă cei doi mari jucători ai neamului românesc pe care i-am pomenit mai înainte, au câştigat admiraţia publicului larg, fiind aplaudaţi şi ovaţionaţi de câte ori apăreau în joc, cel de-al treilea jucător şi-a atras huiduielile şi mai dihai. Această stare de fapt, l-a determinat nici să nu mai iese în public. Dar să mutăm mai bine legătura în altă parte, şi să revenim peste doi ani, când va avea loc „retragerea” jucătorului huiduit. Sau poate, mult mai devreme!?

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: