Punerea oamenilor pe drumuri

Nu am să mă refer la cei care vor merge duminică la urne, fiindcă votul nu este obligatoriu, iar în consecinţă, cine vrea merge, cine nu, stă acasă, şi asta e tot. Nefiind o cotă impusă de CC, nu contează cât la sută din electorat merge la vot, aşa că USL n-o să aibă nici un fel de probleme, în a câştiga legislativele într-un mod relaxat şi categoric. Ce-o urma după aceea, vom trăi şi vom vedea. Dar iată că fără voie, am alunecat pe panta campaniei electorale şi am uitat de motivul care m-a determinat să scriu acest editorial. Din păcate, în România, atunci când se ia o măsură pentru înlesnirea unei probleme cetăţeneşti, pentru a nu mai plimba oamenii pe drumuri, alte două-trei probleme se complică de la sine. Cum se mişcă ceva în favoarea cetăţeanului, cum se şi complică cel puţin dublu altele. Iar acestea toate nu cred că sunt iscate aşa de nu ştiu unde şi nu ştiu cum, fără voie sau din întâmplare, ci mai degrabă, în mod intenţionat, pentru a justifica prezenţa unor tăietori de frunză la câini, în anumite locuri şi pe anumite posturi. Mă gândesc la acei amărâţi, beneficiari ai acelei batjocură numită ajutor social, cum sunt purtaţi pe drumuri cu nişte hârtii, de nici nu câştigă, pe cât cheltuiesc, în acest înjositor traseu de dute-vino, pe la câteva instituţii, în multe cazuri, fiind plasate în diferite localităţi. După ce că sunt hămăliţi timp de opt zile, la tot felul de munci de jos, mai sunt şi puşi pe drumuri, pentru a ieşi în pagubă totală, sau mai pe româneşte, pentru a se lipsi de amărâtul de ajutor pe care îl primesc de la stat. O altă măgărie se poate constata la farmacii, de când au fost impuse de către anumite capete pătrate, reţetele electronice. Pacienţii, de multe ori persoane vârstnice şi suferinde, sunt întorşi înapoi de către personalul farmaciilor, pentru tot felul de motive care îi lasă pe bieţii oameni, nedumeriţi şi dezamăgiţi. Ba că nu este dublură, ba că e valabilă numai două zile, ba una, ba alta, până când bietul om nu ştie ce să mai creadă şi încotro să o mai ia, rămânând plângând şi uitându-se la cer. Eu înţeleg că o metodă de salvare a birocraţiei este aceea de a demonstra că este necesară pentru rezolvarea multitudinii de probleme ale cetăţenilor, dar nu aşa să le creeze, să pună oamenii pe drumuri, ca apoi să arate cât de util este surplusul de birocraţi, întru rezolvarea acelor probleme. Ruşine să vă fie!