Ruşine sau teamă

Aşa cum era de aşteptat, Băsescu şi Boc, nu au avut tupeul să scoată capul în lume, de Ziua Unirii. Preşedintele românilor de nicăieri, şi-a dat seama încă de acum un an că orice ieşire în public înseamnă un eşec, sau chiar un pericol. Spun pericol, pentru că şeful de la Cotroceni nu era mulţumit doar să iasă în public, ci mai făcea şi acele faimoase băi de mulţime, băgând SPP-iştii în disperare şi isterizând populaţia prezentă. Acum un an, tot de Ziua Unirii, Băsescu a avut neinspiraţia de a merge la Iaşi, unde mulţimea dezlănţuită, l-a apostrofat în fel şi chip. Măcar i-a fost o învăţare de minte, o lecţie pentru vecie, fiindcă de atunci nici că a mai cutezat să mai iese undeva, cu vreo ocazie, acolo unde există vreo adunare de cetăţeni. Nici măcar la Ziua Marinei, care îl leagă oarecum sentimental, dar ce să te mai fi aşteptat să apară la Ziua Naţională a României, la Alba Iulia, sau acum, adică ieri 24 ianuarie, la Iaşi. Consider că nu numai teama l-a făcut să stea ascuns şi să nu dea faţa cu românii. Cred că şi ruşinea. Deşi majoritatea m-ar contrazice, zicând că Băsescu nu are acest sentiment, eu totuşi cred că mai mult ruşinea l-a ţinut şi îl va ţine mereu departe de poporul pe care totuşi îl reprezintă. El făcuse un legământ cu poporul în anul 2009. Oamenii l-au crezut. Dibaci, linguşitor, persuasiv, Băsescu a câştigat încrederea poporului. Oamenii l-au votat, bineînţeles, nu toţi, ci doar jumătate. Cum a reuşit să treacă de 50%, numai el şi ai lui ştiu cu exactitate, noi doar presupunem. Azi şi acei care i-au dat votul, şi cei care nu i l-au dat, îi dau cu toţii un alt vot, şi anume, votul de blam. Toată lumea îl blamează, toţi s-au săturat de el, nimeni nu îl mai doreşte. Bine, cu excepţia profitorilor de pe urma acestui regim. Păcat că acest om, de altfel, energic, hotărât, luptător, a ajuns să fie hulit şi denigrat de propriul său popor, la fel ca Ceauşescu. Este adevărat, este criză, austeritatea era de neevitat. Dar lipsa de comunicare, atitudinea sfidătoare, megalomania şi chiar samavolnicia l-au dus pe acest personaj cutezător, în postura de a-i fi ruşine şi teamă de propriul său popor. Cât o să mai stea şi ascuns? De altfel, vom vedea. Despre Boc, ce să mai credem, ce să mai zicem? Deşi pare că ar fi principalul vinovat, în calitatea sa de prim ministru, el este săracul, micul nevinovat. De altfel, poporul îl vrea jos, dar totuşi nu îl urăşte.