Robert Bălăeț, directorul Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu a depus, zilele trecute, contestație împotriva sentinței Tribunalului Gorj, care a stabilit că examenul pentru ocuparea postului de conducere a fost organizat în mod ilegal. Acesta a spus că și-a angajat un avocat și că așteaptă hotărârea finală a Curții de Apel Craiova: „Chiar în aceste zile am depus recursul. Nu vreau să vorbesc mai multe pentru că se va rezolva într-un fel. Eu mă canalizez pe ce am de văzut pe acest club și nu m-am interesat prea tare de ceea ce s-a întâmplat. Am un avocat care mă reprezintă și se ocupă de acte“.
„Toată lumea este liniștită“
Robert Bălăeț spune că activitatea clubului nu este afectată de procesul care a fost pierdut în prima fază: „Clubul este condus în continuare de mine. Am făcut recurs și recursul suspendă orice executare. Lucrurile sunt destul de clare. Am discutat cu cei trei angajați de la club și cu jucătorii. Lucrurile merg foarte bine și toată lumea este liniștită. Lucrurile merg în continuare foarte bine și nu are de ce să afecteze activitatea CSM, pentru că în cel mai rău caz se va da un nou concurs“.
„10% o să particip din nou la concurs“
Directorul Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu a precizat că, dacă examenul va fi declarat ilegal și va fi organizat un alt concurs, atunci va participa din nou: 10% o să particip din nou la concurs. Cred că am căpătat ceva experiență și cred că mi-am făcut treaba cu prisosință și treaba merge foarte bine. Am investit mult suflet la acest club și mi-ar părea rău să las lucrurile neterminate, pentru că am un mandat pe trei ani.