Se zvonea veacul trecut că în anul 2000,
Va fi o apocalipsă, deci, pieirea lumii vii.
Oamenii s-au resemnat căci ştiau ce îi aşteaptă,
Numărându-şi zilele pân’ la dreapta judecată.
Primele „semne” au fost la sfârşit de 89,
Când regimuri comuniste au dispărut, una-două!
Apoi, după zece ani, „prevestitoarea” eclipsă,
A dat cel mai „clar semnal” despre o … apocalipsă!
A trecut şi 2000… că n-a fost nimic, se ştie,
Totul a rămas un basm, o banală poezie…
Ei…, acum este acum! Pân’ la gongul dintre ani,
După cum au scris aztecii, actualii mexicani,
„Sigur” va fi canonadă, mai ca-n anul 2000,
Atunci, în mod negreşit, lumea vie va pierii!…
Că va fi război, cutremur, tsunami, potop sau foc,
Ori de una, ori de alta, pieirea va avea loc!…
Dar, staţi aşa, pân-atunci, să vedeţi iarna de vine,
Vine cu zăpezi masive, cu viscol şi cu cruzime…
Leşii au trimis vestire spre valahi şi moldovani,
Că iarnă, ca viitoarea n-a fost de-o mie de ani!…
Credincioşii gem supuşi blestemând la „crunta viaţă”,
Râd în barbă, ticăloşii ce dau cu ele „pe piaţă”.
