-Rep. Părinte Stareţ, sunteţi gazda unei sărbători care adună astăzi mii de credincioşi la Mănăstirea Lainici, dar şi la Schitul “Locurele”, pentru că şi aici am înţeles că se oficiază Sfânta Liturghie!
-De fapt, Sfântul Calinic este cel care stabileşte praznicul Schimbării la faţă, deoarece fiind pe munte, şi la propriu şi la figurat, omul este mai aproape de Dumnezeu! Aceste schituri sunt ca nişte „sateliţi” conectaţi la mănăstirile de metanie, la mănăstirile-mamă, iar în perioada posturilor de peste an, călugării se retrăgeau la schituri şi stăteau în post şi în rugăciune chiar o perioadă mai îndelungată. Schitul “Locurele” a fost întotdeauna un loc de refugiu pentru viaţa duhovnicească, pentru viaţa isihastă a părinţilor din Lainici.
-Rep. Ne aflăm într-un loc în care se poate vorbi de o minunată şi o foarte bogată tradiţie de viaţă monahală!
-Chiar Sf. Irodion, care era stareţul Mănăstirii Lainici, atunci când Sf. Calinic a sfinţit biserica, la 1860, obişnuia să se retragă la schit. Deci, Hramul Schimbării la faţă s-a extins de la Schitul „Locurele”, din Pasul Vulcan, de la Vârful „Groapa fără fund” până la întreaga Mănăstire Lainici, pe întreg Defileul Jiului, ducându-se până spre Oltenia şi spre Transilvania.
-Rep. O pleiadă de străluciţi rugători la Domnul, adevăraţi sfinţi care au trăit viaţa cu o efervescenţă duhovnicească demnă de apreciat!
-Da, este o efervescenţă duhovnicească pe care o trăim de peste 150 de ani! Este o minune a ceea ce înseamnă apropierea oamenilor de Dumnezeu în această parte de lume!
-Rep. Având în faţă tabloul mulţimii de oameni, e uşor de surprins un anumit comportament al unor persoane care vin la mănăstire doar pentru a vizita un sfânt lăcaş, deci, un gen de turism care trădează o conduită care vă produce un fel de mâhnire!
-Vedeţi, poate că avem nevoie, mai mult ca oricând, să respirăm din aerul acesta duhovnicesc ce ar trebui să domine în Defileul Jiului şi la Mănăstirea Lainici! Constatăm că oamenii trăiesc uneori în starea aceasta de autosuficienţă, de automulţumire!
-Rep. Părinte stareţ, ce rol poate avea credinţa nostră în educarea copiilor, a tinerilor care învaţă sau care pornesc în viaţă?
-Spre exemplu, când spun că am crescut copilul, i-am dat aproape tot din ceea ce are nevoie, gata, mi-am luat mâna de pe el, dar nu e chiar aşa, pentru că orice vietate a pământului îşi creşte progenitura, iar în cazul omului, cred că intervine educaţia, pentru că degeaba ai crescut un copil, dacă el este needucat! Dacă ai raţiune şi înţelepciune, trebuie să înţelegi că un copil are nevoie şi de educaţia necesară, dar, din păcate, sunt şi părinţi care nu au educaţia necesară pentru a dărui copiilor un exemplu pilduitor! Nu poţi să dai ceea ce nu ai şi nu poţi să ceri ceea ce nu ai nici tu!
-Rep. Consideraţi că teama de Dumnezeu şi iubirea divinităţii sunt două elemente care se corelează şi se armonizează în mintea copiilor noştri?
-Problema aceasta cu educarea copiilor este fundamentală, pentru că dacă de mic un copil este lipsit de educaţie, nu poate avea teama de Dumnezeu, respectul pentru divinitate. Credinţa este ceva care te mişcă, pentru că ea înseamnă şi teamă, şi frică, dar şi dragoste, multă iubire, pentru că ţi-e teamă ca să nu-l pierzi pe Dumnezeu, dar în acelaşi timp e şi dragostea, iubirea pentru Tatăl Ceresc!
-Rep. Credinţa care se întăreşte prin fapte pilduitoare, poate fi un remediu al diluării speranţei şi a pierderii încrederii tinerilor?
-Educaţia religioasă este cea mai importantă pentru formarea caracterului tinerilor, pentru formarea lor ca oameni! Omul, dacă are credinţă, are totul! Evident, dacă ai credinţă, trebuie să şi practici credinţa, să te comporţi ca un om credincios şi smerit! Cum spune Apostolul Pavel, credinţa fără fapte e moartă! Credinţa se manifestă prin faptele tale! Deci, omul este credincios prin ceea ce face! Tu, omule, nu eşti ceea ce crezi că eşti, ci, eşti ceea ce faci pe considerentul a ceea ce crezi că trebuie să faci! Faptele de credinţă se oglidesc în viaţa ta!
-Rep. Prin urmare, numai cuvintele sau numai simpla rostire a cuvintelor reiterează dezideratul de a realiza ceea ce numim educaţia religioasă?
-Dacă sunt cuvinte pline de sensibilitate şi cu adâncă trăire duhovnicească, ele capătă putere miraculoasă, ele vindecă, pentru că un copil te simte repede când eşti sincer sau când îl minţi! Dacă eşti sincer şi convingător, parcă îl hipnotizezi pe copil, iar atunci el se îndreaptă spre Dumnezeu! Copiii au nevoie nu numai de cuvintele noastre, dar şi de apropierea noastră sufletească, de „purtarea jugului” împreună cu aceşti copii!
-Rep. Să înţelegem, de aici, că educaţia, în general, cea religioasă, în special, se bazează pe unirea eforturilor factorilor cu multiple responsabilităţi în formarea şi dezvoltarea personalităţii tinerilor?
-Personalitatea unui copil se formează în cadrul familial, dar şi în cadrul societăţii, al şcolii, al bisericii, al anturajului şi al cercului de prieteni. Chiar dacă un copil este foarte cultivat, cu multe cunoştinţe profesionale, fără „strigarea la Dumnezeu” el va avea multe carenţe educaţionale, pentru că avem nevoie de astfel de „strategii educaţionale” întemeiate pe credinţă! Toţi factorii educaţionali trebuie să-şi unească eforturile lor! Am avut cazuri când părinţii au dat o educaţie frumoasă copiilor lor, şi religioasă, şi morală, dar după contactul cu o serie de influenţe nefaste, totul se strică şi se duce la vale!
-Rep. În ce măsură vă responsabilizează sarcinile sporite în cadrul Mitropoliei Olteniei?
-Responsabilitatea mea în cadrul Mitropoliei este rezumată la activitatea de stareţ, pentru că am preluat stăreţia cu nevrednicie şi chiar cu stângăcie, din 1992, de când a murit ultimul stareţ, Părintele Caliope Georgescu, iar PS Ioan Sălăjean era la Ierusalim. Iată, anul acesta s-au împlinit 20 de ani de când am preluat mănăstirea, pentru că era un transfer firesc, dar ştiu că în lacrimi am primit această stăreţie, iar în această perioadă, am luptat cu multe greutăţi şi am rezolvat multe probleme împreună cu obştea de monahi!
-Rep. Părinte stareţ, dincolo de modestia care vă caracterizează, Mănăstirea Lainici arată ca „o mireasă” a Defileului Jiului, iar acest lucru se datorează şi spiritului dumneavoastră de bun gospodar şi administrator al sfântului lăcaş!
-Da, dar să ştiţi că numai cu mila şi cu harul Lui Dumnezeu am făcut cele ce s-au făcut! S-a întâmplat să fiu administrator şi martor al acestor lucruri care s-au făcut aici cu mila Lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, al Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Irodion, Sf. Nicodim de la Tismana, cu toţi sfinţii ocrotitori ai Olteniei, pentru că locurile acestea sunt impregnate cu duhurile lor, care ne binecuvântează în locul acesta de linişte, de pace şi de împlinire duhovnicească. Tot meritul este al rugătorilor care au plecat la Domnul, al trecutului, al celor care s-au nevoit în aceste locuri, nu este meritul meu sau al altuia! Pe lângă cei trei sfinţi pe care i-am amintit, mai sunt şi alţi sfinţi care dorm în morminte, care poate nu au fost canonizaţi, dar pe care îi simţim că ne ajută cu duhul lor!
G.VASILE
