Vești îngrijorătoare vin din domeniul statisticilor. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Statistică Gorj, de la an la an, populația județului este tot mai îmbătrânită. În ultimii 11 ani Gorjul a scăzut în topul celor mai tinere județe ajungând de pe poziția 29, la nivel de țară, pe locul 14.
“Referitor la procesul de îmbătrânire a populației după domiciliu in anul 2021 comparativ cu 2010, la nivelul județului Gorj, structura pe vârste a populației județului, poartă amprenta caracteristică a unui proces de îmbătrânire cauzat în principal de scăderea natalității, care a determinat reducerea absolută şi relativă a populației tinere.
Populația tânără (0-14 ani), la 1 iulie 2021 a fost de 44735 persoane, reprezentând 12,8 % din totalul populației după domiciliu. La 1 iulie 2010 populația tânără (0-14 ani), a fost de 58186 persoane, reprezentând 15,4 % din totalul populației după domiciliu. Rezulta o scădere a ponderii populației tinere cu 2,6 puncte procentuale
În ceea ce privește populația vârstnică (de 65 ani şi peste), la 1 iulie 2021 număra 58073 persoane, respectiv 16,6% din totalul populației după domiciliu, dar la 1 iulie 2010 număra 50878 persoane, respectiv 13,5% din totalul populației după domiciliu. Rezulta o creștere a ponderii populației vârstnice cu 3,1 puncte procentuale”, a transmis directorul Direcției de Statistică Gorj, Vasile Păunescu.
Ca vârstă medie pe județ, Gorjul a reușit în ultimii 11 ani să urce în ierarhia județelor ordonate descrescător. Dacă în anul 2010 vârsta medie a populației era de 38,7 ani, locul 29 la nivel național, din 2021 județul ocupă poziția 14, cu o medie de vârstă de 42 de ani.