spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialInterviu cu D-l Prof. univ. dr. MOISE BOJINCĂ, Rectorul Universității "Constantin Brâncuși"...

    Interviu cu D-l Prof. univ. dr. MOISE BOJINCĂ, Rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu

    “Mă gândesc și la o apreciere favorabilă a comunității noastre academice”!

    – Rep. Domnule Rector, prof. univ. dr. MOISE BOJINCĂ, vă rugăm să ne spuneţi, care sunt evaluările domniei-voastre în legătură cu importanţa şi eficienţa unor la manifestări ştiinţifice de o relevanţă deosebită, așa cum este Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Dezvoltare, Guvernanţă şi Cooperare”, ce urmează a se desfăşura astăzi la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, în cadrul celor cinci secţiuni stabilite: “Dezvoltare economică I”, “Dezvoltare economică II”, “Dezvoltare tehnologică şi energetică”, “Dezvoltare socială şi comunitară”, “Guvernanţă, dezvoltare instituţională şi cooperare internaţională”, la care și-au anunțat prezența personalități ale lumii științifice din țară și din străinătate?

    – Noi urmărim de fiecare dată eficiența acestor manifestări, prin intrarea în dialog direct cu anumiți reprezentanți ai altor universități din țară și din străinătate. În acest fel, se multiplică și se diversifică relațiile de colaborare, contactele dintre persoane și se dezvoltă schimburile de experiență care sunt în beneficiul comunității academice târgujiene. Desigur, mă gândesc, în final, și la o mai mare vizibilitate a instituției în rândul opiniei publice și la o apreciere favorabilă a comunității noastre academice.

    “O corelare mai strânsă între latura teoretică și cea strict aplicativă”

    – Rep. Ce aşteptări aveţi de la cea de-a treia secţiune referitoare la dezvoltarea tehnologică şi perspectiva energetică?

    – Așteptările noastre sunt legate de o mai puternică implicare a cadrelor didactice din cadrul Facultății de inginerie în probleme legate de dezvoltarea tehnologică și descoperirea unor noi surse de energie, pentru o corelare mai strânsă între latura teoretică și cea strict aplicativă, având ca efect valorificarea materialelor refolosibile, dar și pentru a diminua efectele poluării.

    – Rep. Aș dori să știu dacă domeniul dreptului internaţional poate beneficia de pe urma dezvoltării instituţionale a unui cadru democratic stabil?

    – Fără doar și poate, pentru că numai un cadru democratic stabil asigură o dezvoltare normală întrun cadru instituțional, care permite afirmarea forței dreptului în relațiile internaționale!

    “O modalitate de exprimare a conducerii democratice”

    – Rep. Guvernanţa poate avea o dezvoltare instituţională în context European și mai ales în spațiul est – european?

    – Guvernanța privește îndeosebi aspectele de profitabilitate și de eficiență economică de la nivelul entităților organizaționale, fără a avea în vedere ansamblul problematicii care trebuie să preocupe decidenții sociali! Guvernanța poate să constituie o modalitate de exprimare a conducerii democratice, dar numai în condițiile în care democrația, ca un mod efectiv de viață socială, și nu neapărat ca un mecanism de funcționare pe principii eligibile sau de promovare și menținere în funcții înalte a unor lideri aleși prin vot.

    – Rep. Educaţia şi dezvoltarea, două perspective conceptuale pe care le întâlnim în secţiunea a VI-a, se pot regăsi în această zi, dar și în viitor?

    – Manifestările pe care Universitatea noastră le organizează au un caracter de permanență și de conexiune care conferă continuitate în planul cercetării. În acest context, menționăm că în cadrul viitoarei Conferințe anuale din 2015 avem ca o temă extinsă tocmai această problemă a corelației esențiale dintre educație și instituții, în spiritul dezvoltării viitoare.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: