Un polițist gorjean a fost la un pas să fie „linșat” în cartierul Obreja, unde locuiesc persoane de etnie romă. Acesta a urmărit o autoutilitară care transporta un animal, dar acest lucru i-a iritat pe cei de acolo, astfel că a fost nevoie de intervenția altor polițiști pentru a calma spiritele.
„O fotografie banală, ar spune unii. Nu și colegul nostru care în dimineața zilei de 13.04.2024 a fost la un pas sa fie linșat pentru ca avut curajul sa folosească semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție pentru a urmări o autoutilitară în cartierul Obreja. Acest «tupeu de milițian» a deranjat comunitatea, iar mai mulți cetățeni ale căror urechi au fost iritate de sunetul sirenei au cerut socoteala colegului adresându-i amenințări. Astfel a fost nevoie de mai multe echipaje pentru a salva pielea colegului care a avut curajul sa își facă datoria“, a transmis într-o postare pe Facebook Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual.
Calul care se afla în autoutilitară era decedat. Polițiștii l-au sancționat pe șofer cu amendă și măsura suspendării dreptului de a conduce un autovehicul. De precizat că, potrivit legislației în vigoare, transportul și manipularea deșeurilor de origine animală se face în condiții speciale, de entități autorizate.
Cer pedepsirea mai aspră a ultrajului
Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual a solicitat ca faptele de ultraj asupra polițiștilor să fie sancționate mult mai aspru: „ULTRAJELE, indiferent de modul în care sunt comise, trebuie sancționate imediat de către magistrați. Orice întârziere în luarea măsurilor preventive, nu face decât să încurajeze!
SNPPC a solicitat public modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, în sensul instituirii:
– obligativității propunerii arestării preventive în cazul ultrajului și ultrajului judiciar;
– instituirii pedepsei cu închisoare strictă la ultraj și ultraj judiciar_ ( fără amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei, amendă penală sau și alte tertipuri care să asigure neexecutarea detenției).
De asemenea, Biroul Executiv Central al SNPPC, a solicitat domnului ministru Cătălin PREDOIU, accelerarea modificării urgente a OMAI 9/2009, în sensul instituirii sprijinului juridic pentru polițiștii ultragiați“, a mai transmis Sindicatul polițiștilor.
Apreciază:
Apreciere Încarc...