spot_img
Altele
    AcasăActualitateAngajaţii Centrului de Bătrâni Novaci, la un pas de grevă

    Angajaţii Centrului de Bătrâni Novaci, la un pas de grevă

    Situaţia angajaţilor de la Căminul de Bătrâni Novaci este din ce mai gravă, asta în condiţiile în care aceşti angajaţi susţin că nu şi-au primit salariile de mai bine de patru luni de zile. Cu rate, facturi neplătite, dar şi copii în întreţinere angajaţii de la Centrul de Bătrâni Novaci susţin că vor recurge, în perioada imediat următoare, la o ultimă măsură pentru deblocarea situaţiei. De luni se va demara acţiunea de strângere a semnăturilor pentru intrarea în grevă.

    Centrul de Bătrâni Novaci începe „să o ia la vale”. Nu clădirea în sine, ci sistemul care devine tot mai şubred în condiţiile în care angajaţii de acolo fac voluntariat de luni bune. Şi „colac peste pupăză” susţin ei se tem că nu vor mai avea obiectul muncii, asta în condiţiile în care autorităţile locale din Novaci au majorat tarifele percepute asistaţilor social la 1.800 de lei pe lună. Sindicatul reprezentativ al angajaţilor din Centrul de Bătrâni Novaci susţine că dacă nu se va rezolva situaţia până la data promisă, mai precis 25 martie, angajaţii vor intra în grevă, ca ultimă soluţie pentru rezolvarea situaţiei. „Angajaţii de la centru sunt disperaţi. Nu ştiu ce să mai facă. Cu toate că s-a promis rezolvarea situaţiei, nu s-a făcut nimic. Chiar astăzi (nr 20 martie) m-a sunat cineva de acolo că nu ştiu ce să mai facă cu ratele, cu banii. Au copii, familie, e grav ce se întâmplă. Aşteptăm până pe 25 martie, aşa cum s-a promis că se vor da banii, şi dacă nu se va întâmpla nimic, vom intra în grevă. Vom merge din nou la ITM, pentru că se încalcă grav contractul colectiv de muncă. V-am spus, aşteptăm până pe 25, dacă nu, de luni începem să strângem semnături pentru grevă”, a spus Toma Breben, liderul de sindicat de la Centrul de Bătrâni Novaci. Tot Toma Breben susţine că din cauza măsurilor de austeritate impuse, mai precis majorarea tarifului „de cazare” la 1.800 de lei, doi dintre aparţinători şi-au luat bătrânii acasă, pentru că spuneau ei nu există condiţii atât de bune încât să plătească o aşa taxă. „Desigur, au spus că îi pot duce în altă parte şi pe o sumă mai mică”, a mai spus Toma Breben. Primarul de la Novaci, Dumitru Leuştean, a declarat la AccesTV, la începutul lunii martie, că aparţinătorii bătrânilor vor plăti dublu pentru îngrijirea acestora. Cei care nu au bani să achite 1.600 de lei în loc de 800 de lei cum plăteau până acum, vor fi nevoiţi să-i ia înapoi acasă pe bătrâni. Leuştean afirmă că numai prin majorarea tarifelor Consiliul Local va putea să ajungă la zi cu plata salariilor celor aproape 30 de îngrijitori de la Căminul de Bătrâni. La ultima întâlnire, care a avut loc între toţi factorii de decizie în ceea ce priveşte soarta căminului social au existat promisiuni că salariile vor fi achitate integral până la data de 25 martie. Sindicatele sunt însă revoltate şi susţin că dacă nu se va rezolva situaţia se va ajunge la grevă, fără doar şi poate.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: