spot_img
Altele
    AcasăEconomicBa e poluare, ba nu e poluare

    Ba e poluare, ba nu e poluare

    Gradul de poluare în Târgu-Jiu, este foarte ridicat, iar oraşul se află în topul celor mai poluate oraşe din ţară. Aceasta este concluzia Ministrului Mediului, care, aflat ieri întro videoconferinţă, a spus clar şi răspicat, cât de mult influenţează aceste fenomen, viaţa gorjenilor din municipiul Târgu-Jiu, dar şi din Turceni şi Rovinari, acolo unde există cele două termocentrale. Autorităţile locale nu sunt de aceeaşi părere, susţinând că nu se poate, ca oraşul nostru, să fie pe lista neagră, demonstrând că au fost luate toate măsurile, pentru a evita acest fenomen.

    În cadrul unei conferinţe, susţinută ieri, în sala de şedinţe, din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală, din cadrul primăriei, a susţinut faptul că s-au luat toate măsurile necesare, pentru evitarea acestui fenomen, de poluare, şi nu aprobă punctul de vedere al Ministrului Mediului, Laszlo Borbely, cum că ne-am afla, în topul celor mai poluate oraşe din ţară, alături de Rovinari, Bucureşti, Suceava şi Timişoara. „Nu văd de ce suntem introduşi în această listă. Sunt tot felul de măsuri, care sunt în derulare în această perioadă. Spaţii verzi, parcuri. Am început chiar şi o campanie de curăţenie, prin spălarea străzilor şi măturarea lor, tocmai să nu mai existe praf şi implicit poluare. Se lucrează în trei schimburi, de dimineaţa, până seara şi noaptea. La fel se întâmplă şi cu reducerea traficului. Încercăm pe cât posibil să facem cât mai multe sensuri giratorii, pentru evitarea poluării”. În videoconferinţă, Borbely a mai subliniat faptul că „în 2010, din datele pe care le avem, s-au depăşit limitele admise în aceste oraşe. Sursele de poluare au fost, printre altele: traficul rutier, încălzire rezidenţială şi altele”. Jilăveanu l-a contrazis şi de această dată pe ministru, susţinând că la Târgu-Jiu avem un panou de monitorizare şi niciodată, nu au fost probleme, în ceea ce priveşte indicii. Lucrăm la crearea de spaţii verzi, parcuri, Parcul de pe Insuliţă, avem Parcul Central, care reprezintă o sursă permanentă de oxigen”. În cadrul conferinţei, Jilăveanu a precizat că există 7 metri pătraţi de vegetaţie pe cap de locuitor şi că va fi nevoie, cel puţin, de încă atât, ca să fie respectate normele impuse de Uniunea Europeană.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: