Driblingul preşedintelui jucător

Dacă în urmă cu două seri, la rocada dintre miniştri de externe, am văzut un preşedinte jalnic, timorat, temător, care aşa cum spunea Victor Ponta, părea un dictator în delir, un personaj care îşi simte sfârşitul, aseară, în ciuda tuturor aşteptărilor, Traian Băsescu a apărut în „intervenţia către popor”, un personaj stăpân pe sine şi susţinut. Susţinut de cine, că oricum, de popor, nu?! Răspunsul la această întrebare nu se poate afla uşor, însă se poate presupune că are o susţinere presărată cu jurăminte de credinţă din partea partidului său, una solidă din partea SRI, şi foarte posibil, din partea granzilor Europei. Nu are rost să insist pe ce a vorbit aseară, Băsescu, conştient fiind că toată suflarea a stat cu ochii pe televizoare. Lumea, în general, se aştepta la un joc în retragere, la o moacă umilă, la scuze prelungite faţă de popor, la atacuri dure asupra opoziţiei, la demiterea prim ministrului, la sacrificarea partidului, la câte şi mai câte, dar numai la o poziţie încăpăţânată, de a duce totul până la capăt, nu se aştepta nimeni. Poate mizează şi pe viscolele ameninţătoare, pe gerurile năprasnice care se anunţă, sfătuit fiind că lumea deja obosită, nu ar mai avea puterea de a mai înfrunta şi vitregiile naturii. S-ar putea să fi mizat şi pe aşa ceva, din moment ce i-a venit inima la loc, iar expresia feţei sale era cu totul alta, la interval de numai o zi. Întrebat fiind dacă s-a gândit vreun moment la demisie, sau dacă se va gândi, dată fiind presiunea străzii, Băsescu a răspuns că un preşedinte, niciodată nu-şi părăseşte ţara aflată în criză. Aici şi educaţia sa, de comandant de navă, poziţie din care nu are voie să părăsească nava, în caz de naufragiu, decât după salvarea tuturor persoanelor aflate pe navă. Apropo de educaţie, putem face o paralelă între educaţia lui Băsescu în a deveni conducător de ţară, şi educaţia unui reprezentant al unei case regale, fie ea şi din viţa Hohenzollern, tot pentru o asemenea aspiraţie. Păi, una este o educaţie sănătoasă, aici referindu-mă la casa regală, în spiritul respectului pentru popor, o educaţie adecvată pentru a conduce o ţară, şi alta este să fi un aventurier pe mări şi oceane, un debarcator prin porturi, cu pofte de tot felul, sau un bişniţar la întoarcere, cu marfa adusă. Această educaţie căpătată din mediul specific, l-a format pe acest personaj excentric, ajuns aproape nu se ştie cum, preşedintele României. De două ori, încă! Deci l-a format să joace teatru cu poporul său. Îl vezi, ba strâmbându-se plângând, ba râzând cu gura până la urechi, ba rânjind sarcastic, ba sfidând o naţiune, ba stând ascuns ca şobolanul, aproape două săptămâni, să nu dea ochii cu poporul său. Prin minciuni, prin vrăjeală specifică meseriei, a dus lumea în eroare, şi a ajuns de două ori preşedinte. Dacă ar mai avea dreptul la încă o candidatură, aţi putea să pariaţi că nu ne va mai fenta din nou? Oricum, eu nu pot să pariez că va pica acum.