Gerul din factură

În această săptămână trebuie achitate de către fiecare familie facturile existenţiale, inclusiv factura de hrană împovărată de costul bucuriei sărbătorilor. În Gorj, localităţile urbane sunt puţine, însă, în fiecare iarnă costul încălzirii conduce la un consum de trei patru sute de lei pentru fiecare familie. În unele localităţi încălzirea ar putea fi mai ieftină, dacă aleşilor locali le-ar da mâna să o subvenţioneze. Ei se pricep, însă, doar la politică, la trafic de influenţă, la abuz în serviciu şi mai puţin la gospodărirea resurselor locale, care trebuie cheltuite de ei, pentru petrecerea plăcută a mandatelor încredinţate de popor. Dacă aleşilor le-ar trece prin cap să încerce să fie cinstiţi cu toată lumea, nu numai cu gaşca lor, atunci am putea vorbi despre soluţii de viitor. Cum, însă, plătitorul de taxe şi impozite este obligat de lege şi penalizat dacă întârzie cu plăţile, aleşii nu au nici o treabă atunci când scumpesc gigacaloria cu 45%, apa cu 200%, canalul cu 150%, salubritatea cu 30%. Lor să le fie bine pentru că alegătorii nu mai contează. Atâta doar că întro oră-două pe lună, un ales din zona urbană, consilier local, câştigă 150 de euro, adică vreo 600 de lei, exact cât îi trebuie să plătească factura de căldură, apă şi canal. Aleşii nu sunt nici unul şomeri sau fără ocupaţie şi nici nu lucrează pe salariul minim pe economie, fiindcă ei sunt cineva, au abonament la puterea locală şi trecere la angajatori. Este drept că unii sunt pensionari sau bugetari, dar pentru că partidele politice nu pot renunţa la ei, mulţi au ajuns să taie şi să spânzure în numele unei mulţimi pe care nu o mai reprezintă decât formal. Aceste lucruri nu pot fi spuse liber, pentru că unii dintre aleşi au ajuns la comanda unor butoane subtile de unde cenzurează, impun măsuri punitive şi reguli arbitrare, promovându-şi clientela şi interesele fără să se sfiiască atunci când impun tăcerea cu forţa. Când aleşii au nevoie să câştige bani, o armată de funcţionari lucrează să facă legale multe fărădelegi, risipirea banului public, abandonarea investiţiilor urbanistice necesare în favoarea unor petreceri sau acte ale controalelor organismelor statelor de drept. Mai rău este că frica se instalează treptat în faţa actualei false democraţii şi a unor puteri nelimitate aflate în custodia unor oameni fără cultură. Există oameni care îşi închipuie că dacă au o diplomă de învăţământ superior sunt şi experţi în conduita politică şi de aceea nu le vine greu să aprobe majorarea preţurilor la utilităţi, pentru o populaţie săracă, pentru care nu mai există nici varianta traiului pe datorie. Diferenţa nu se vede pentru că de sărbători nimeni nu va sta la masa săracului, în timp ce aleşii vor găsi resurse să petreacă nu numai pe cont propriu ci şi în locuri de taină, cu cele mai savuroase meniuri. Ce s-a schimbat în cei 20 de ani de democraţie este lesne de stabilit. Înainte lumea avea un minim necesar existenţial aproape decent şi petrecea numai în nomenclatura comunistă, acum la petreceri partidele politice îşi uită culorile la uşa restaurantelor iar oamenii lor nu simt gerul din factură.