spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
marți, iulie 2, 2024
Altele
    AcasăEditorialIeşiri la rampă

    Ieşiri la rampă

    Numărătoarea inversă până la alegerile electorale din anul 2012, dă mari dureri de cap liderilor de partide, precum şi tuturor celor care şi-au dobândit un post bun şi cald. Indiferent de declaraţiile la care asistăm, uneori vrând, nevrând, populiste sau nepopuliste, un lucru este foarte clar: toate sunt menite de a manipula electoratul, spre a creşte şansele unei formaţiuni politice sau alianţe, sau uniuni, sau cum s-o mai numi. Este bine ştiut că oriunde în lume, puterea face promisiuni populiste, indiferent de programul guvernamental pe care îl susţine şi îl aplică. Tot la fel de bine este ştiut, că opoziţia critică sau condamnă orice măsuri ar lua puterea, indiferent că sunt menite să ajute sau să dezavantajeze populaţia. Dar parcă la noi, ca la nimeni. Nu vezi o dată un consens constructiv, putere – opoziţie, din care să reiese ceva bun, în favoarea populaţiei. Primul care a ieşit la rampă a fost „prim-ministrul” Jeffrey Franks, care a declarat că o mărire a salariilor bugetarilor, ar putea fi posibilă în perioada următoare, având în vedere că economia românească dă semne de revigorare. Această idee a fost rapid preluată de către unii reprezentanţi ceva mai mărunţi ai puterii, pentru a se bate cu cărămida în piept, în faţa camerelor de luat vederi. Nu la mult timp în urmă, a ieşit la rampă prim-ministrul (cu numele), Emil Boc, care a atras atenţia că nu este tocmai indicat a se face asemenea declaraţii populiste, fiindcă nu este tocmai clar, dacă este posibilă sau nu o indexare a unor salarii. Reţinut în declaraţii, premieraşul, şi-a măsurat destul de atent cuvintele, ştiind că vocea oficială şi decizională, va fi nu peste mult timp, auzită. Aşa că, doar o noapte a lăsat să treacă, şi adevăratul prim-ministru şi în acelaşi timp, şeful Partidului Pedelist Român, Traian Băsescu, a ieşit şi el tot la rampă, afirmând că nici vorbă de indexări, atât timp cât România se află în situaţia unui individ care face echilibristică pe sârmă, neavând dreptul să greşească, fiindcă dezechilibrarea şi căderea ar putea fi fatale şi ireversibile. A mai menţionat prezidentul despre cât de fericit ar fi el şi premieraşul Boc, dacă ar fi posibile măriri de salarii sau alte măsuri menite să aducă facilităţi populaţiei. Un amănunt extrem de important din declaraţiile lui Băsescu, a fost acela legat de situaţia companiilor de stat. Şeful statului a lăsat să se înţeleagă că statul nu mai intervine în nici un caz să astupe cariile create în activitatea acestor companii. O companie de stat care va cădea, este bună căzută, falimentul fiindu-i vecin. Nu se poate spune că preşedintele nu are dreptate de loc şi pe niciunde, mai ales ţinând cont de faptul că alte ţări care nu au luat măsuri la timp, şi care erau cotate mult mai bine decât România, acum stau mai prost decât noi, cum este cazul Greciei, Spaniei, Italiei, Portugaliei, Irlandei, sau chiar SUA. Aceste state, deşi pare de necrezut, este foarte adevărat, sunt în situaţia în care PIB-ul, este gata să încline în faţa datoriilor imense pe care le-au acumulat. Dar opoziţia, după cum se vede, îşi face … meseria, în speranţa că vor atrage masele spre o posibilă victorie în anul electoral 2012.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!