spot_img
Altele
    AcasăEducatieUniversitatea Constantin Brâncuși face parte din patru alianțe Erasmus+

    Universitatea Constantin Brâncuși face parte din patru alianțe Erasmus+

    Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu face parte dintr-o alianță Erasmus+, alături de universități din Craiova, Constanța și Târgoviște, conform Comisiei Europene.
    14 noi alianțe universitare au fost adăugate pe 28 iunie în cadrul programului Erasmus+. Fiecare nouă alianță va primi 14,4 milioane euro pentru o perioadă de 4 ani, potrivit comunicatului. Universitățile Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, Universiatea din Craiova, Universitatea Ovidius din Constanța și Universitatea Valahia din Târgoviște sunt membre în 4 dintre cele 14 noi alianțe universitare create în cadrul programului extins al Uniunii Europene, Erasmus+.
    Noile alianțe se adaugă la cele 50 deja existente. Acestea urmăresc facilitarea mobilităților în peste 560 de instituții de învățământ superior de toate tipurile, potrivit Comisiei Europene. Prin apelul Erasmus+ European Universities s-a format și o Comunitate de Practică – Forum of European Universities for All – ce aduce împreună 17 universități din Europa. Aceste structuri își vor începe activitatea toamna viitoare.
    Cele 64 de alianțe includ 35 de state membre, inclusiv din Uniunea Europeană, plus Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

    Din ce alianță face parte universitatea din Târgu Jiu

    Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu face parte din alianța Applied, Connected, Entrepreneurial and Engaged;
    Universitatea din Craiova se alătură alianței European University for Cross-Border Knowledge Sharing;
    Universitea Ovidius din Constanța este parte a alianței Regional Transition Equality, Mobility, Inclusion, and Sustainability;
    Și Universitatea Valahia din Târgoviște se alătură proiectului ca membru al alianței Knowledge and Creativty European University.
    Scopul alianțelor este de a facilita competiția între universități la nivel international, precum și de a promova importanța valorilor și identității europene. Rezultatele așteptate sunt crearea unei strategii de educație comune la nivel european și asigurarea de locuri de muncă internaționale, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!