Preocupare şi indolenţă faţă de Brâncuşi

Cel mai mare sculptor al omenirii, Constantin Brâncuşi, s-a născut cu 137 de ani în urmă, în Hobiţa Gorjului, un sat care aparţine comunei Peştişani. Ieri, de ziua lui de naştere, marele sculptor a fost aniversat şi comemorat în diferite feluri, de diferite entităţi, acordându-i-se un binemeritat respect, fiind personalitatea care post-mortem, ne reprezintă cel mai bine pe tot mapamondul. Chiar dacă mulţi, chiar foarte mulţi îl ştiu pe Constantin Brâncuşi al românilor, ca fiind Constanten Branquzi (nr. am scris cum se pronunţă) al francezilor, totuşi sunt destui care îl cunosc şi vorbesc despre Brâncuşi – românul, al românilor. Chiar vin să viziteze, să observe, să facă studii la faţa locului, adică acolo unde s-a născut şi a crescut Brâncuşi, omul care a deschis o nouă eră, sculpturii mondiale. Practic, de la Brâncuşi încoace, o sculptură nu mai reprezintă ceva anume, care se observă de către oricine şi de la orice distanţă, ci, opera respectivă te la să tragi concluzii, ce anume ar putea să reprezinte, sau chiar te conduce să meditezi la ce anume s-ar fi putut gândi artistul în momentele în care a creat opera respectivă. Dar nu numai atât, Brâncuşi fiind un artist complex, chiar şi operele care reprezintă ceva anume, totuşi lasă mult de meditat, opera fiind mult mai complexă decât pare a fi. Dar iată că m-am erijat fără voie în postura de critic, şi nici nu am pregătirea sau abilităţile de a face acest lucru. A avut cine, şi are cine. Problema la care voiam să ajung, este aceea că noi românii, în general şi noi gorjenii, în special, nu am făcut şi nici nu facem tot ce ar trebui şi s-ar cuveni, pentru Brâncuşi, în cinstea şi memoria lui. Hobiţa, satul natal al artistului, este aproape uitată. Cu excepţia unor cercetători şi al grupurilor organizate de elevi, care vin la Casa Memorială a marelui sculptor, rar se mai aude despre vizitatori. Nici nu ştim să facem turism pentru Brâncuşi, nici nu ştim să îl promovăm pe artist, dar nici nu vrem să învăţăm acest lucru. Brâncuşi este un simbol naţional, mai întâi de toate, dar putem să vorbim despre el şi ca despre un mare brand. Turiştii noştri politici, nu au învăţat mare lucru după unde au fost, prin lumea civilizată, acolo unde un simbol ca Brâncuşi, se află la mare cinste, şi i se aduce atenţia şi respectul cuvenit. Cred că au fost – pe bani publici – mai mult să se distreze decât să înveţe din ce au văzut, şi ce ar trebui făcut la Hobiţa. Dacă exista interes, chiar mare interes, Hobiţa ar fi trebuit să fie la momentul actual, o adevărată capitală a artei, în România.