spot_img
26.8 C
Târgu Jiu
marți, iulie 2, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA căzut de pe motociclu. Conducea la 79 de ani

    A căzut de pe motociclu. Conducea la 79 de ani

    Un bărbat în vârstă de 79 de ani a căzut de pe motociclul pe care-l conducea, în timp ce mergea dinspre Novaci spre Crasna.

    „În dimineața zilei de 28 iunie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un participant la trafic cu privire la faptul că o personă a căzut de pe un motociclu și are nevoie de îngrijiri medicale.

    Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 79 de ani, din Crasna, în timp ce conducea un motociclu pe D.J. 665 Novaci, din direcția Novaci către comuna Crasna, a pierdut controlul asupra direcției de mers, s-a dezechilibrat și a căzut în șanțul amplasat pe partea dreaptă a drumului.

    În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului, acesta fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Orașenesc Novaci, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, transmite IPJ Gorj.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!