spot_img
Altele
    AcasăNews AlertMihai Roman, fericit: „Sunt fericit pentru Pandurii”

    Mihai Roman, fericit: „Sunt fericit pentru Pandurii”

    sport-03-30Mini fotbalul are lipici şi printre fotbalişti. Astfel, fostul jucător al pandurilor, Mihai Roman a fost prezent şi a dat lovitura de începere la turneul zonal de la Târgu-Jiu. Atacantul i-a felicitat pe foştii lui colegi pentru evoluţia din Liga 1, promiţând că ia în calcul să-şi încheie cariera la Pandurii. „Am văzut toate meciurile foştilor mei colegi, le-am ţinut pumnii, am jucat şi eu cu ei în acest campionat la început câteva meciuri, sunt foarte bucuros pentru ei, eu zic că puteau şi mai sus, dar oricum au făcut un sezon extraordinar băieţii şi staff-ul tehnic, sunt foarte bucuros pentru ei. În viitorul apropiat nu am niciun gând să mă întorc în România, vreau să joc în Olanda, să fiu un jucător foarte bun pentru echipa mea şi, nu ştiu, poate când voi alege să îmi închei cariera, Pandurii va fi mereu ca o casă pentru mine”, a spus Roman. Acesta îl laudă pe Ioan Hora şi spune că Mihai Răduţ ar putea juca fără probleme în Olanda. „Mă bucur foarte mult pentru Horică (Ioan Hora – n.r.), este un băiat extraordinar, am văzut toate meciurile, a făcut un sezon extraordinar şi este şi meritul antrenorului pentru că l-a folosit pe acea poziţie de vârf împins. Am auzit că sunt probleme de ordin financiar la echipă, am discutat cu băieţii, sper să se rezolve pentru că mi-ar părea rău ca acest grup extraordinar să se destrame. În Olanda nu sunt astfel de probleme, la sfârşitul lunii banii sunt în cont. Răduţ cred că s-ar descurca dacă ar veni în Olanda, sper să îşi găsească o echipă cât mai bună pentru că este un jucător foarte bun care a ajutat Pandurii”, a închis Mihai Roman.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: